Criza din energie se va atenua anul viitor, odată cu venirea în Europa a unei cantităţi mari de gaze naturale lichefiate din alte zone ale lumii, a afirmat, marţi, Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.
„Criza se va linişti anul viitor. Probabil va mai fi un vârf, dar din câte citesc, la nivel internaţional, sunt foarte multe tancuri de LNG care se pregătesc să vină în Europa”, a arătat Dărăban, în conferinţa „Energia este puterea noastră. Să fim responsabili!”, organizată de InvesTenergy.
Ea a arătat că statul nu ar trebui să-şi folosească forţa pentru a interveni în sector, ci să concureze alături de actorii privaţi.
„Tristeţea mea – şi este strict opinia mea personală – vine din faptul că statul român se reaşează mult prea prezent în mai toate zonele. Eu sper că statul român va înţelege că în multe zone trebuie să intre în competiţie chiar şi cu actori privaţi şi să nu-şi folosească această forţă, ceea ce, din punctul meu de vedere, pe termen lung nu este deloc sănătos”, a spus reprezentanta ACUE.
La rândul său, Cătălin Niţă, director executiv la Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), prezent la acelaşi eveniment, a precizat că Europa nu are deocamdată terminale cu o capacitate suficientă de a prelua gazele lichefiate.
„Trebuie să luăm în calcul că tot ce înseamnă depozite de gaze în Europa au fost umplute cu gaze ruseşti de anul trecut, ieftine. Dacă vine iarna grea, la anul vom avea o problemă. Anul acesta suntem acoperiţi, dar iarna următoare vom avea o problemă. În ceea ce priveşte LNG-ul, din păcate ne lipseşte capacitatea de transfer de la lichid la gazos, nu este atât de mare încât să umple rezervoarele şi durează 4-5 ani pentru a construi astfel de capacităţi”, a arătat Niţă.
Pentru România, riscul este să nu-şi poată valorifica oportunitatea de a avea propriile resurse de gaze.
„Ghiciţi ce? Noi chiar avem gaz. Dacă nu reuşim să ne mobilizăm, să avem noi runde de concesiuni şi producţie în platforma nouă a Mării Negre, o să ratăm oportunitatea”, a subliniat el, amintind că România a rămas cu rezerve de cărbune în pământ pentru 250 de ani, care acum nu ne mai ajută la nimic.