Criză de motorină, vizibilă și la noi, prin prețurile de la pompă. Traderii vorbesc chiar despre raționalizare în Europa dacă se taie livrările din Rusia

La nivel european și chiar global piețele sunt într-un deficit de motorină, de aceea acest combustibil se scumpește accentuat. Traderii mari vorbesc despre un “deficit sistemic” și nu se sfiesc să enunțe o posibilă raționalizare a acestui carburant în Europa, mai ales în situația în care livrările de petrol și produse rafinate din Rusia vor fi restricționate.

Piețele globale se confruntă cu o ofertă redusă de motorină în raport cu cererea, au avertizat marii traderi, Europa  fiind cel mai expusă riscului unei penurii „sistemice” care ar putea duce la raționalizarea combustibilului în cazul în care livrările din Rusia ar fi oprite, arată un articol publicat de Financial Times, care a stat de vorbă cu șefii a trei mari comercianți de mărfuri la o conferință care a avut loc recent la Lausanne.

Ei au estimat că un volum zilnic de trei milioane de barili de petrol și produse rafinate nu ar mai ajunge pe piață dacă s-ar impune un embargou asupra livrărilor din Rusia, drept represalii după agresiunea asupra Ucrainei.

„Livrările de motorină sunt cele care îngrijorează pe toată lumea. Jumătate din importurile de motorină ale Europei vin din Rusia și jumătate din  Orientul Mijlociu”, a declarat Russell Hardy, șeful comerciantului de petrol din Elveția Vitol. „Acel deficit sistemic de motorină există”, a spus el.

Importurile din Rusia reprezintă aproximativ 15% din consumul de motorină al Europei, iar rafinăriile de pe continent importă și petrol din Rusia pentru a produce carburanți pentru piața europeană.

Hardy a spus că schimbarea comportamentului de consum în Europa, prin care consumul de motorină a devenit mai mare decât cel de benzină, a contribuit la crearea penuriei de combustibil. El a adăugat că rafinăriile și-ar putea crește producția de motorină ca răspuns la prețurile mai mari din piață, în detrimentul altor produse derivate din petrol, pentru a susține aprovizionarea, dar a recunoscut că și raționalizarea este o posibilitate.

Torbjorn Tornqvist, co-fondator și președinte al Gunvor Group, trader global cu sediul în Elveția, a adăugat: „Dieselul nu este doar o problemă europeană, este o problemă globală. Chiar este.”

Amrita Sen, analist șef de petrol la Energy Aspects, a declarat că „motorina este de departe cel mai grav afectată” dintre produsele petroliere, deoarece Europa importă aproape 1 milion de barili pe zi de motorină rusească, iar lumea a intrat în război cu stocuri scăzute.

Între timp, Jeremy Weir, directorul executiv al traderului Trafigura, cu sediul în Singapore, a declarat că 2-2,5 milioane de barili de petrol rusesc vor dispărea de pe piața globală, cantitate împărțită între țiței și produse rafinate. „Piața motorinei este extrem de strânsă. Va deveni mai strânsă”, a spus el.

Săptămâna trecută, cei mai mari comercianți de energie din Europa au cerut guvernelor și băncilor centrale să ofere sprijin de urgență pentru lichidități pentru a menține funcționarea piețelor de gaze și energie, deoarece fluctuațiile bruște ale prețurilor declanșate de criza din Ucraina au creat tensiuni asupra tranzacțiilor cu mărfuri.

Motorina este deja mult mai scumpă

Declarațiile luate de Financial Times traderilor de top explică așadar realitatea de la pompă, pe care o vede orice român. Motorina s-a scumpit mult mai mult decât benzina. După ultimele evoluții ale prețurilor, la o benzinărie din București monitorizată de noi în acest an, motorina a ajuns să coste 8,08 lei/litrul, iar benzina a rămas la 7,73 de lei. Așadar, o diferență de 35 de bani pe litru care probabil se va menține dacă va rămâne deficitul actual de ofertă sau chiar se va accentua. Prețurile de la pompă reflectă cotațiile internaționale. Spre exemplu azi, potrivit datelor consultate de noi, cotațiile Platt’s Med, de referință pentru zona noastră, ajunseseră la 1.181 de dolari pe tona de motorină, în creștere cu 14,5 dolari față de ziua precedentă, în timp ce la benzină erau de 1.072, în scădere cu 14,5 dolari.

Situația de pe piața locală nu este simplă și poate fi și mai complicată. Cea mai mare rafinărie a țării, Petromidia, controlată de compania națională kazahă KazMunaygas, care anul trecut a produs mai mult diesel decât benzină, este în revizie până la începutul lunii aprilie. Petromidia primește țiței kazah, prin Marea Neagră. Rafinăria Petrom de la Brazi funcționează la capacitate, dar este de notorietate faptul că Petrom importă o parte din motorina pe care o vinde în stațiile proprii, la fel și un milion de tone de petrol pe an, din cele circa 4,5 pe care le rafinează. În România mai există rafinăria Petrotel, cea mai mică, controlată de grupul rus Lukoil, alimentată cu petrol rusesc tot prin Marea Neagră, care acum funcționează dar nu este clar ce se va întâmpla în viitor dacă se va impune un embargou asupra petrolului și/sau produselor rafinate din Rusia.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *