România trebuie să ia de pe acum în calcul dezvoltarea unor tehnologii care nu sunt încă mature sau rentabile din punct de vedere financiar, pentru că dacă așteapă maturitatea, nu vor mai fi atâția bani disponibili, a spus Cristian Buzan, deputy general manager la Engie România
„În momentul de faţă avem o problemă de ezitări. Probabil am avut şi politica asta să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă, avem gaz natural, mai întâi să îl exploatăm pe acesta, să facem electrificarea, că biometanul şi hidrogenul o să vină mai târziu. Din păcate, trebuie să ne mişcăm în paralel pentru că, altfel, foarte multe fonduri europene sunt disponibile pentru tehnologii de genul biometan sau hidrogen astăzi. Şi dacă nu le iei astăzi, dacă aştepţi până mâine, până devine tehnologie dovedită, s-ar putea să fie prea târziu pentru acele subvenţii”, a spus Buzan, la Zf Power Summit.
Oficialul Engie spune că, pe baza evoluțiilor altor tehnologii din sectorul regenerabilelor din trecut, este posibil ca proiectele de hidrogen sau biometan, care acum nu sunt fezabile din punct de vedere economic, să devină.
„Întotdeauna a implicat un cost. Dacă ne uităm în 2009-2010, solarele costau de 11-12 ori mai mult, eolienele de 4-5 ori, bateriile nici nu existau. Tehnologia a avansat, costurile au scăzut. În momentul de faţă ne îndreptăm spre hidrogen, biometan. În momentul de faţă, din ce am studiat noi, nu există un business-case de sine stătător pentru aceste tehnologii, vorbim de scalabilitate, nu de proiecte-pilot, dar ele vor veni. Nu zic să punem dorinţa înaintea mijloacelor, ci pur şi simplu trebuie să lucrăm cu toţii, companii, guverne, populaţie, să mergem spre acest deziderat”.
Engie, care este cel mai mare furnizor de gaze al populației din România și administrează una dintre cele două mari rețele de distribție, este și producător de energie electrică din surse regenerabile și este implicată și în proiecte care presupun utilizarea așa-numitelor gaze verzi, cum ar fi biometanul, pe care compania ar vrea să îl folosească, în amestec cu gazele naturale, în rețeaua de distribuție. De asemenea, pe partea de mobilitate cu emisii reduse, Engie a montat prima stație de gaz natual comprimat (GNC) din București, încă din vara lui 2018.