Cozi uriașe la benzinării, de teama scumpirilor. Autoritățile fac apel la calm, spun că există suficiente stocuri și că prețurile nu vor crește brusc. De la ce a pornit totul și care e realitatea

Rețele de socializare sunt pline de imagini și clipuri cu șoferi care stau la cozi mari mai multe benzinării din țară. Oamenii s-au dus buluc să alimenteze pe fondul temerii că prețurile vor crește brusc în această noapte, la peste 10 lei pe litru, după cum au circulat astăzi zvonurile.

Potrivit unor informații obținute de Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină, potrivit agenției de presă.

Pe e altă parte, panica a fost amplificată și de unele relatări ale unor publicații online cum că benzina a ajuns la 15 lei pe litru, fiind de fapt vorba despre un sortiment de benzină de tip racing, care este foarte scumpă oricum.

Totuși, există relatări cum că unele benzinării mai mici au crescut deja prețurile peste nivelul de 10 lei, iar în această seară unele benzinării Mol afișau prețuri de peste 8 lei pe litru la benzină și 9 lei pe litru la motorină, de exemplu.

Petrom și Rompetrol nu au crescut prețurile astăzi și nici nu vor majora prețurile la acele niveluri brusc, nici zilele următoare, potrivit informațiilor noastre.

Premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant, Guvernul nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.”Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri in România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a declarat Dan Cărbunaru.

România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării, iar românii nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi, pentru că stocurile sunt suficiente, a scris, miercuri, pe propria pagină de Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu, după ce au început să apară cozile.

„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanţii Rompetrol şi ai OMV Petrom şi am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere şi vor asigura livrările către clienţi. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi. Avem suficiente stocuri !”, susţine Popescu.

Mol vinde în pierdere în Ungaria și a raționalizat vânzările în țara vecină. Un text pe această temă cu explicații și cauze, mai jos: 

Mol a restricționat vânzările de carburanți în Ungaria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *