Președintele Centrului Român al Energiei (CRE), Corneliu Bodea, vorbește, într-un interviu acordat publicației noastre, despre diplomația energetică a țării, ce se poate face și ce nu în termeni de decarbonare dar pentru a nu afecta siguranța sistemului energetic național, ce ar trebui încurajat, inclusiv prin măsuriu legislative și care sunt prioritățile momentului în energie.
În calitate de președinte al CRE, credeți că autoritățile române au făcut suficient pentru a promova interesele producătorilor români de energie, ale industriei energetice românești în general, la Bruxelles?
În 2021 se împlinesc 10 ani de când Centrul Român al Energiei acționează ca un liant și o platformă de dialog deschis între mediul industriei energetice, autoritățile române și omologii europeni.
Activitatea de diplomație energetică și reprezentare ocupă un rol cheie atât în contextul imediat al crizei de urgență sanitară și al recuperării post-criză, cât și pe termen lung pentru promovarea României ca lider regional aliniat la valorile Uniunii Europene în ce privește descentralizarea și digitalizarea industriei energetice și preocuparea pentru decarbonare și schimbările climatice.
Membrii CRE reprezintă companii de pe întreg lanțul valoric al industriei energetice și de aceea consider că este un succes important faptul că până în prezent am beneficiat în cadrul evenimentelor și inițiativelor noastre de susținerea comisarilor pentru energie şi climă Kadri Simson, Miguel Arias Cañete și Günther Oettinger, a vicepreședintelui Comisiei Europene Maroš Šefčovič, precum și a multor politicieni și diplomați români și europeni.
Unul dintre obiectivele noastre pentru anul în curs este să intensificăm aceste eforturi de dialog și cooperare, inclusiv de expunere de bune practici, care să întărească legătura între sectorul energetic național, autoritățile române și instituțiile relevante de la nivelul Uniunii Europene. Este nevoie de un efort concertat în primul rând pentru a gestiona criza cauzată de noul coronavirus și în următorii ani pentru a reconstrui pe baze corecte, cu măsuri durabile care să ne conducă spre atingerea unor obiective foarte ambițioase pe care România și le-a asumat.
Din acest punct de vedere vom putea măsura eforturile tuturor părților implicate abia în momentul în care resursele, cunoștințele și potențialul energeticii românești vor fi valorificate la adevărata lor capacitate.
Privind interesele producătorilor români de energie, acestea trebuie puse în contextul interesului național, dar și al planurilor și strategiilor europene. De aceea, în cele nouă ediții ale evenimentului nostru principal de la Bruxelles, Romanian Energy Day, am încercat să aducem la aceeași masă a dezbaterilor factorii de decizie de la București, omologii lor de la Bruxelles dar și alte părți interesate din Europa.
Sectorul energetic național nu funcționează în vid și este din ce în ce mai interconectat regional și european, astfel am considerat foarte important ca în cadrul evenimentelor noastre să avem sesiuni prin care reprezentanții companiilor active în România să îsi exprime reușitele, oportunitățile, dar și riscurile pe care tranziția energetică le poate avea asupra operațiunilor lor, securității de aprovizionare, stabilității naționale și regionale și în cele din urmă asupra bunăstării cetățenilor.
Interesul național este ferm exprimat în documentele programatice ce vizează energetica națională, dar aceste documente necesită proiecte clare, intenții concrete de dezvoltări, dialog real între mediul politic și cel economic, atragerea actorilor capabili să finanțeze, licitații și în cele din urmă execuții, toate acestea în strânsă legătură cu autoritățile locale.
După cum știm, Comisia are o politică pentru decarbonarea sectorului energetic, ca parte a pachetului mai mare Green Deal. Tranziția energetică are însă pentru România un cost, relativ mare, pentru că încă mai avem suficiente capacități pe cărbune. Credeți că România ar trebui să primească mai mult de la Comisia Europeană pentru a-și susține tranziția energetică? Și cum ar trebui să ceară mai mult?
Cred că România este un exemplu de bună practică în ce privește dezvoltarea energiei din surse regenerabile și cred în capacitatea noastră de a ne alinia la obiectivele europene de energie și climă. Totodată, obiectivul Uniunii Europene de neutralitate a carbonului până în anul 2050, cu limitarea la 55% a gazelor cu efect de seră până în 2030, este extrem de ambițios, iar condițiile și limitele impuse de Comisia Europeană sunt severe.
Ținta impusă prin Taxonomie de 100 g CO2/KWh pentru generare din combustibili fosili lichizi și gazosi este mult sub valoarea de diminuare a emisiilor pe care o reușesc cele mai bune tehnologii disponibile, iar România nu este pregătită și nu poate respecta rezonabil aceste limite.
Aici intervine rolul foarte important al diplomației noastre în dezbaterile de la Bruxelles asupra adaptării la legislația europeană și a agreării unui calendar de tranziției, plecând de la realitatea energetică a României. Însă eu cred în capacitatea noastră de a recunoaște corect nivelul de la care plecăm și de a decide cu încredere și curaj în beneficiul industriei și al consumatorului final.
În ce privește capacitățile pe cărbune, așa cum vedem și în cazul Complexului Energetic Oltenia (CEO), care a fost un element de stabilitate pentru comunitățile locale și a asigurat, istoric, securitatea energetică a României, se pot găsi soluții pentru diversificarea capacităților de generare și reprofesionalizarea angajaților.
CEO a comunicat o strategie complexă de investiții pentru următorii cinci ani și să nu uităm că situația în care se află companiile din sectorul de generare vine pe fondul unei probleme de grupare a lor pe surse de moncombustibil, lucru care trebuie corectat cât mai curând.
Comisia Europeană a pus la dispoziție statelor membre fonduri generoase pentru a adresa tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon. Totuși, ca în cazul multor programe europene de finanțare, de la preaderare, la programele operaționale și până la cele de cercetare-inovare-dezvoltare, România a înregistrat deficiențe în absorbția acestor fonduri, precum și o slabă capacitate instituțională de a implementa parteneriate cu mediul de afaceri.
Problematica lipsei competitivității în sectorul producției de electricitate poate fi rezolvată, dar chiar dacă necesită timp, ea trebuie adresată în cele din urmă. Alternativa este ca, an de an, să evidențiem aceleași deficiențe și lipsuri, retorică ce trebuie să înceteze. Observăm prețuri din ce în ce mai mari, precum și inversarea balanței import-export, România „solidificându-și” în 2020 pentru al doilea an consecutiv statutul de importator net de energie. Competitivitatea României pe plan extern necesită un mediu intern puternic, aceasta trebuind să fie piatra de temelie a politicilor naționale și a intereselor unei clase politice integre.
Capacitatea instalată pe cărbune reprezintă, conform statisticilor ANRE, peste 23% din cea instalată total. Totuși, observăm că în anul 2020, cărbunele a asigurat în jur de 17% din producția totală de electricitate. Astfel, natura își urmează cursul firesc, iar ponderea cărbunelui în coșul de producție se va diminua treptat, indiferent de politicile naționale sau cele Europene. A face aceleași lucruri, dar a aștepta rezultate diferite, este definiția foarte inspirată a nebuniei dată de Einstein.
Mai mult, politica de decarbonare ar trebui coroborată cu măsuri de creștere a eficienței energetice. Sunt studii conform cărora 1MW economisit la utilizator echivalează cu 3-4 MW la producător, astfel eficiența energetică poate avea rezultate imense privind modernizarea sectorului de producție și de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Dincolo de ce am mai putea cere noi altora, la noi acasă credeți că, la nivel de politici guvernamentale, se face suficient de mult pentru schimbarea mix-ului energetic într-unul mai verde? Planuri știm că sunt, dar pe teren situația nu e deloc încurajatoare – nu s-a mai instalat de ani buni un MW nou în eolian, de exemplu
Cred că optimizarea împreună cu modernizarea domeniului generării de electricitate, care este o parte integrantă din economia națională, ar trebui să fie pe lista scurtă de priorități a autorităților române. Organizarea producătorilor în companii pe principiul metodei de producție a făcut să nu existe competiție reală, aceștia nu au mai avut motive pentru a investi și a se eficientiza, iar România a devenit prin consecință un importator net de energie.
Creșterea prețului la energie electrică și la producție este o problemă importantă după cum am văzut în ultimii doi ani și să nu uităm că în 2020 România a prezentat printre cele mai mari prețuri în mecanismul de cuplare 4 MMC (România, Ungaria, Cehia și Slovacia).
România nu a dus niciodată lipsă de investitori, ceea ce a lipsit a fost crearea unui cadru de încurajare și susținere a acestora. Cunoaștem evoluția și multele schimbări ale schemei de suport prin certificate verzi, iar marile proiecte de investiții în unități noi de producție sau în valorificarea resurselor domestice trenează.
Avem nevoie urgentă să aplicăm contracte de tip PPA, care ar oferi încredere investitorilor pe termen lung și ar elimina nevoia de implicare a statului și necesitatea schemelor de suport din fonduri publice. Nu în ultimul rând, parteneriatele public-privat pot debloca marile proiecte de investiții din întreg spectrul economic.
Toată lumea e conștientă că este ultimul an pentru România în a lua o decizie referitoare la extracția gazelor din Marea Neagră, dacă mai vrea să folosească această resursă pentru generarea de energie electrică, cel puțin. Vă așteptați să avem o decizie favorabilă pentru aceste reszurse în acest an, după o perioadă lungă de inacțiune? Credeți că s-a supraestimat rolul gazului în tranziția noastră energetică în condițiile în care costul emisiilor tot crește și este posibil ca în 10-15 ani gazul să fie cărbunele de azi? Ce ar trebui făcut?
Gazul natural este, cu certitudine, combustibilul de tranziție al Uniunii Europene, dar această fereastră se poate închide dacă nu reușim să profităm de imensa oportunitate pe care Marea Neagră o reprezintă.
În acest context cred că exploatarea gazelor din Marea Neagră ar trebui să înceapă cât mai curând, inclusiv din punct de vedere al reconstrucției industriei de petro-chimie. Ne așteptăm ca legea offshore să fie modificată în cursul acestui an, așa cum a declarat Ministrul Energiei, Virgil Popescu. Ulterior, conform doamnei Christina Verchere, sunt necesari până la 5 ani pentru exploatarea propriu-zisă. Proiectele de asemenea amploare necesită termene de timp considerabile de la decizie la exploatare, astfel că suntem deja în ceasul al 12-lea. Ce este important este ce am spus deja, clasa politică trebuie cu celeritate să definească strategia națională pe termen lung, să definească un mod de lucru și calendar clare și să-și selecteze cu atenție partenerii.
Credeți că, la nivel de integrare a surselor regenerabile, operatorul de transport și sistem face toate diligențele sau mai este de lucrat aici? Și, în aceeași ordine de idei, fac operatorii de distribuție și reglementatorul tot ce se poate pentru încurajarea activă a prosumatorilor?
Cadrul privind prosumatori este reglementat în legea nr. 220/2018 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii de energie din surse regenerabile, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, Ordinele ANRE nr. 226/2018 (modificat prin Ordinul nr. 70/2020) și nr. 69/2020 statuează regulile de funcționare și de comercializare a energiei electrice.
Prosumatorii pot ajuta în mod concret la îmbunătățirea serviciului operatorilor de distribuție prin injectarea de putere (de regulă) în rețeaua de joasă tensiune, acestea din urmă fiind în multe zone subdimensionate și cu puține puncte de injecție (posturi de transformare) ceea ce conduce la căderi de tensiune sub limita admisă. Injecțiile prosumatorilor sunt în avantajul distribuitorilor, astfel că reglementările ANRE (inclusiv privind regulile de comercializare a energiei electrice) ar trebui actualizate și revăzute pentru a încuraja integrarea acestor mici producători de energie electrică.
Agenții economici și autoritățile locale (pe locurile lor de consum) trebuie stimulați să aplice conceptul de prosumatori. Dereglementarea în cascadă, anume producerea energiei electrice la locul de consum, este un proces ireversibil și ajută la diminuarea pierderilor prin rețelele de transport și distribuție, astfel optimizând întreg lanțul de la producător la consumator.
Operatorul de transport și de sistem aplică corect alocarea de capacități și este pregătit pentru eliminarea congestiilor.
Dincolo de ce știm și s-a vorbit, pe ce noi resurse de energie s-ar putea baza țara pe termen mediu? Și, în acest context, merită investițiile uriașe în construirea a încă două unități nucleare la Cernavodă?
Uniunea Europeană a promovat două direcții importante legat de generarea de electricitate, prin elaborarea Strategiilor privind sursele de vânt offshore și hidrogenul, sectoare cu potențial și în România. Conform studiilor Băncii Mondiale, Marea Neagră are un potențial tehnic de 435 GW, din care platoul românesc 76 GW. Semne pozitive se înregistrează în planurile de investiție inclusiv a companiilor din România, Hidroelectrica propunând 300 MW offshore până în anul 2026.
Sursele mari de energie electrică produsă din centrale eoliene sunt, însă, surse volatile. Pentru acest motiv trebuie avute în vedere și sursele consacrate, cum sunt reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, acestea asigurând consumul de bază, alături de sursele hidro și hidrocarburi (preponderent gaz natural, resursă de tranziție).
Considerând trendul ca energia electrică să fie produsă și din surse refolosibile, adăugăm proiecte de tip Waste 2 Energy, geotermia și biogazul.
Dacă ar fi sa dați o notă între 1 și 10 pentru a caracteriza starea sistemului energetic românesc, în integralitatea lui, ce notă ați da?
Dintr-o perspectivă optimistă, a unor schimbări pe care le-am observat, nu aș vrea să dau o notă mică pentru că am văzut niște progrese și avem exemple de bune practici, precum sunt eforturile de tranziție spre energie verde și încurajarea prosumatorilor.
Pandemia a venit și ne-a dat câteva lecții, iar una dintre cele mai importante ține de digitalizare și automatizare, unde mai este mult de lucrat iar starea sistemului energetic românesc nu este cea mai bună.
În același timp, tot criza sanitară ne-a demonstrat că cei mai importanți jucători de pe întreg lanțul valoric al industriei energetice se pot strânge într-o singură voce reprezentantivă care să propună măsuri concrete și metode de gestionare a crizei cauzate de covid precum și de redresare post-criză, așa cum am văzut anul trecut.
Una dintre realizările Centrului Român al Energiei este documentul înaintat în 2020 tuturor autorităților competente și care a prezentat punctul de vedere al sectorului energetic național cu măsuri pe termen scurt în fața crizei COVID-19 precum şi acțiuni pe termene mediu şi lung de revenire după criză. De aceea, cât timp menținem un dialog deschis și constructiv și ne consolidăm colaborarea cu autoritățile și instituțiile europene avem toate șansele să ne atingem obiectivele atât în plan local cât și regional.
Și, în final, o întrebare care poate părea ciudată, dar poate că răspunsul dvs. ar servi decidenților. Dacă ați fi de mâine ministru al Energiei, care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua?
Cred că în acest moment urgența numărul unu o reprezintă criza sanitară, care trebuie gestionată într-un mod corect, apoi măsurile de redresare pe termen mediu și lung. Green Deal va fi unul dintre principalele instrumente de reconstrucție pentru România, o oportunitate de a recupera startul și de a implementa proiecte de infrastructură și modernizare care au fost multă vreme întârziate.
Însă pentru a avea aceste proiecte, pentru a sprijini și încuraja investițiile axate pe digitalizare și tehnologizare, care vor face din România o piață competitivă, este nevoie de un cadru legislativ predictiv, coerent și corect. Dezvoltarea rețelelor inteligente, contorizarea inteligentă, dar și extinderea energiei din surse regenerabile împreună cu dezvoltarea capacității de stocare prin baterii sunt câteva astfel de direcții, însă investitorii au nevoie de predictibilitate. Așadar aceste două măsuri sunt interconectate.
În continuare, modernizarea rețelelor de distribuție și a centralelor de cogenerare sunt măsuri care trebuie implementate urgent pentru redresarea sectorului energiei termice. Momentan mai puțin de 15% din necesarul de energie termică este livrat în localitățile care operează sisteme de alimentare centralizată, de unde și urgența remedierii acestei situații.
Ca să rezum cele mai importante măsuri care se află în mâinile decidenților politici, acestea țin de dezvoltarea unui cadru legislativ corect și predictibil, stimularea proiectelor antreprenoriale și de investiții și realizarea lucrărilor de modernizare a sistemului energetic național pentru a crește eficiența și competitivitatea României în plan regional.
