
Corneliu Bodea, fondator al grupului Adrem și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), spune că actuala tendință de scădere a consumului de energie electrică se va inversa, pe fondul extinderii electrificării și a activității centrelor de date, deci din acest motiv investițiile în generare trebuie să continue. “Energia regenerabilă nu e scumpă, ea devine scumpă din cauza modului în care o consumăm”, a spus el, cu referire la posibilitatea pe care rețeaua trebuie să i-o dea clientului de a avea prețuri diferite, care vor deplasa consumul din zona de vârf spre orele din zi în care prețul este mai mic.
Corneliu Bodea a spus, la evenimentul Solar Energy Bucharest Summit, că asistăm la o scădere destul de mare a consumului de energie electrică în România, dar că situația se va inversa în cel mult cinci ani, iar investițiile în noi capacități de generare sunt necesare.
“Ce se întâmplă cu consumul din România? Deoarece, dacă ar fi să fim pragmatici și să ne uităm la ceea ce se întâmplă de fapt, asistăm la o deteriorarea a consumului. N-aș spune că este catastroală, dar este sensibilă. În primele două luni ale anului, consumul de energie electrică pare că a scăzut cu 1,8% față de aceeași perioadă a anului anterior. Dar dacă ar fi să ne uităm la o perioadă mai lungă de timp, să zicem față de un an de referință 2018, consumul de energie electrică în România pare să fie mai mic cu cel puțin 10%. 2024 față de 2018. Și atunci sigur că ne punem întrebarea: investim în capacități, de ce investim în capacități, de unde vine această număr?
Desigur că putem lua în considerare și faptul că noi în ultimul an importăm, suntem importator net. Deci iată că există prima zonă unde putem înlocui importul cu producția autohtonă. Dar eu sunt foarte optimist în ceea ce privește evoluția consumului de energie electrică și am să vă dau câteva argumente care ar trebui să constituie o încurajare a investitorilor să continue investițiile”, a spus Bodea.
Pe ce se bazează el când transmite investitorilor să continue: electrificarea, atât a transporturilor cât și a producției de energie termică, și energia necesară centrelor de date.
“În primul rând ne referim la fenomenul electricificări. Atât Clean Industrial Act, cât și Raportul Draghi plasează electrificarea ca una dintre principalele metode de a avansa și de a ajunge într-o zonă a competitivității în Uniunea Europeană. Deci electrificarea, care înseamnă atât transformarea în zona de transporturi, dar și mutarea din termia care astăzi este bazată pe alte forme de energie, gaz, petrol, lemn, în zona de energie electrică înseamnă electrificare şi va aduce o creștere semnificativă a a consumului de energie electrică în următorii 5 ani.
Dar nu avem numai electricificarea ca sursă a creșterii, de consum, avem și ceea ce astăzi pare să avem ca principalele dezvoltare tehnologică a omenirii și a anume managementul datelor, centrele de date, inteligența artificială. Este deja cunoscut faptul că toată această zonă de manipulare de date care va deveni esențială pentru dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială consumă enorm de multă energie electrică.
Şi de aceea eu cred că acesta va fi unul dintre elementele care vor conduce la creșterea consumului în perioada următoare. Cu atât mai mult în România unde noi beneficiem de o situație cu totul și cu totul specială – știți foarte bine viteza de internet, infrastructura de fibră optică extrem de bine dezvoltată în România, wireless-ul foarte bine dezvoltat și la costuri competitive. De aceea eu cred că avem motive să răspundem investitorilor care astăzi să te pregătesc să-și continue sau să înceapă investiții în energie regenerabilă în România: da, există un context pozitiv, da, există consum care se prea această producție”, a spus Bodea.
Antreprenorul spune că, măcar la nivel de mesaj, decidenții politici ar trebui să vorbească mai mult despre electrificare.
“Desigur că ne-am dori aici ca atât Parlamentul României cât și Guvernul său se conducă o politică coerentă în sensul electricificării. Măcar la nivel de mesaj aș dori să văd premierul României vorbind despre electrificare, să spună cât de importantă este ea”, a mai afirmat Bodea.
El s-a referit și rolul rețelelor și a investițiilor care trebuie făcute pentru ca clientul să poată consuma mai multă energie, din surse regenerabile, atunci când ea este disponibilă, pentru că ea este mai ieftină iar acest nou comportament reduce și din presiunea consumului în actualele momente de vârf, în care și prețul este mare. El a dat și exemplul a cum se poate “muta” consumul doar prin posibilitatea aplicării prețului dinamic, în Danemarca.
“Al doilea aspect, tot pragmatic, se referă la infrastructura de transport şi distribuție. Este un alt element care poate să joace rolul de barieră în calea dezvoltării sistemelor de energie regenerabilă sau de facilitator al dezvoltării acestora.
Știm foarte bine – și o să vă dau un exemplu cât de important este să punem consumatorul în centrul sistemului energetic, pentru că tradițional această industrie venea din zona care se afla producătorul. Danemarca a reușit să mute 12% din consumul de vârf în alte zone orare de consum, numai prin asigurarea capacității de a factura la un preț diferit energia în acel interval de timp. 12% este enorm, poate să rezolve problema unei țări în anumite momente. Asta este posibil exclusiv prin creșterea investițiilor din infrastructura de transport, dar cu precădere în cea de distribuție. Şi mai ales a creșterii investițiilor în zona de inteligență a rețelei. Noi va trebui să învățăm să utilizăm energia şi rețelele într-un mod care să fie aliniat cu momentele optime de producție.
Asta ar trebui să stea la baza modelelor inteligente de consum. Să consumăm cât mai multă energie verde la preţurile cele mai bune, și să o facem într-un climat de siguranță. Energia regenerabilă nu este scumpă. Energia regenerabilă devine scumpă din cauza modului în care noi învățăm să o folosim astăzi din cauza modului în care sistemele noastre energetice de astăzi sunt pregătite să funcționeze”, a spus Bodea.
Corneliu Bodea este președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), o organizaţie profesionala non-guvernamentala şi non-profit, care reuneşte şi reprezintă, din anul 2011, interesele companiilor de stat şi private ce operează în sectorul energetic românesc, la Bucureşti şi Bruxelles. Mai nou, reprezintă România în puternica organizație a industriei electrice din Europa, Eurelectric. Bodea este și fondator al grupului Adrem, companie specializată în servicii și construcție de infrastructură energetică și de soluții pentru consumatori industriali, cu peste 1.000 de angajați la nivel național.