Corina Popescu a fost aleasă vicepreşedinte al Eurelectric, puternica uniune a industriei energetice din Europa

Corina Popescu, CEO Electrica S.A, a fost aleasă vicepreședinte al Eurelectric, asociație ce reprezintă peste 3.500 de companii de producție, distribuție și furnizare a energiei electrice din Uniunea Europeană.

Corina Popescu va face parte din echipa noului președinte ales al Eurelectric – Jean Bernard Levy, director general al Grupului francez de utilități EDF, și va ocupa funcția de vicepreședinte, alături de Leonhard Birnbaum, CEO al companiei de furnizare a energiei electrice E.ON Germania.

„Prezența în conducerea uneia dintre cele mai prestigioase și importante asociații ce reprezintă sectorul energetic la nivel european este o mare onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. Eurelectric este principalul partener de dialog al Comisie Europene pentru sectorul energetic, iar conducerea asociației reprezintă interesele tuturor membrilor săi.

Prezența unui român în conducerea Eurelectric pune România pe harta celor mai importanți actori din acest domeniu la nivel comunitar.

Schimbările climatice nu mai reprezintă doar o dezbatere științifică, iar efectele negative ale acestora se pot vedea în viața noastră de zi cu zi. Tocmai de aceea cred că oamenii sunt conștienți de necesitatea acțiunilor imediate pentru combaterea schimbărilor climatice. În fața unui proces care are ca scop dezvoltarea sustenabilă a societății în care trăim, informarea populației are o importanță majoră, în special în țări care nu sunt suficient de puternice din punct de vedere economic pentru a susține o tranziție lină.

Obiectivele ambițioase în materie de mediu ale Pactului ecologic european vor putea fi realizate doar printr-un efort comun si un schimb continuu de experiență între statele care au aderat la Green Deal si care s-au angajat la așezarea propriilor economii și societăți pe o traiectorie durabilă” a declarat Corina Popescu, cu ocazia alegerii sale în boardul Eurelectric.

Misiunea Eurelectric, considerat principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, este aceea de a contribui la dezvoltarea si creșterea competitivității industriei energiei electrice si de a asigura o reprezentare eficienta a industriei in rândul partenerilor strategici si o promovare a rolului unui mix energetic cu emisii reduse de carbon în evoluția societății.

Corina Popescu ocupă funcția de Director General al companiei Electrica pentru o perioadă de 4 ani, începând cu anul 2019, anterior ocupând funcția de Director General al Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord, parte a Grupului Electrica. Începând cu anul 2007, și-a desfășurat activitatea în sectorul privat în cadrul Grupului E.ON România și al Grupului OMV Petrom. Între 2015 și 2017, Corina Popescu a ocupat poziția de Secretar de stat în Ministerul Energiei, perioadă în care a făcut parte și din Consiliul de Administrație al Electrica SA. Începând cu 1 mai 2017, a fost numită în Directoratul Transelectrica, iar in perioada iunie 2017 – aprilie 2018 a fost Președintele Directoratului Transelectrica.

Uniunea Industriei Energetice – Eurelectric, cu sediul la Bruxelles, este principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, consultat în luarea deciziilor comunitare referitoare la acest domeniu. Eurelectric reprezintă interesele industriei de energie electrică la nivel paneuropean. Asociaţia include 3.500 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri totală de peste 200 miliarde de euro, şi acoperă toate problemele majore care afectează acest sector, de la producţia de energie electrică şi pieţele de energie, la reţele de distribuţie, clienţi, precum şi problemele de mediu şi dezvoltare durabilă şi sustenabilitate.

2 Comments

  1. Un om de valoare inestimabilă pentru sectorul energetic românesc ,acest lucru dovedinduse si prin această alegere .
    Succes dnei Corina Popescu .

  2. Rezultate obtinute nu puteau rămâne neobservate la nivel european în domeniul energetic. Nuoa funcție ocupata este recunoștea valorii și pregătirii profesionale în domeniul energetic.
    Mult succes în noua funcție și ii mulțumim pentru cinstirea poporului roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *