COP28: Peste 20 de state, printre care și România, cheamă la triplarea capacităților nucleare globale până în 2050

Peste douăzeci de state au chemat sâmbătă, într-o declaraţie comună la COP28, la triplarea capacităţilor de energie nucleară la nivel mondial până în 2050 în raport cu 2020, în scopul reducerii dependenţei de cărbune şi gaz, marea miză a conferinţei ce are loc în Dubai, transmite AFP, relatează Agerpres.

Anunţul a fost făcut de John Kerry, emisarul american pentru climă, în compania mai multor lideri, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul belgian Alexander de Croco.

Printre semnatarele Declaraţiei privind triplarea capacităţii de energie nucleară la nivel mondial figurează Bulgaria, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Franţa, Ghana, Japonia, Republica Moldova, Mongolia, Maroc, Marea Britanie, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, SUA, Suedia, Ucraina, Ţările de Jos și Ungaria.

China şi Rusia, importanţi constructori de centrale nucleare în lume astăzi, nu se află printre semnatari.

„Declaraţia recunoaşte rolul cheie al energiei nucleare în atingerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon la orizontul lui 2050 şi pentru menţinerea obiectivului de (limitare a încălzirii globale) la 1,5°C”, indică textul.

„Ştim de la ştiinţă, din realitatea faptelor şi dovezilor că nu se poate atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 fără energia nucleară”, a afirmat John Kerry cu ocazia evenimentului din Dubai.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a explicat că energia nucleară reprezintă pentru România „o sursă stabilă de energie, care contribuie la securitatea energetică şi la decarbonizare”.

Statele semnatare cheamă acţionarii instituţiilor financiare internaţionale – precum Banca Mondială – să includă capacităţile de producţie a energiei nucleare printre proiectele pe care le vor finanţa.

„Există dispoziţii statutare uneori în anumite instituţii de credit internaţionale care exclud energia nucleară. Cred că acest lucru este total lipsit de actualitate”, a declarat puţin mai devreme pentru AFP directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *