Electromontaj S.A. anunță semnarea unui parteneriat pe o perioadă de 10 ani cu Tennet BV, operatorul de de transport al energiei electrice din Olanda.
Colaborarea, care implică și alte trei companii internaționale de profil, se va concentra pe construirea a 400 km de linii de înaltă tensiune și modernizarea a 600 km de linii deja existente. Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 1,75 miliarde de euro, arată Electromontaj într-un comunicat de presă.
Acest acord strategic face parte din eforturile TenneT de a moderniza infrastructura energetică a Olandei, cu scopul de a crește capacitatea rețelei electrice cu cel puțin 30%. Aproximativ 600 de kilometri vor fi parte a acestui proiect în următorii 10 ani. În aceeași perioadă, TenneT întrevede construirea a aproximativ 400 de kilometri de linii noi de înaltă tensiune. Aceasta înseamnă o triplare a volumului actual de lucrări.
„Ne confruntăm cu o provocare imensă în tranziția către o rețea de înaltă tensiune sustenabilă și rezistentă. Prin cooperarea strânsă și pe termen lung cu acești parteneri, nu construim numai rețele de înaltă tensiune robuste și fiabile, dar și contribuim și la siguranță, inovație și eficiență în implementarea lor.”, Maarten Abbenhuis, COO TenneT.
„Acest contract reprezintă o validare a muncii și a profesionalismului demonstrat de Electromontaj în proiectele derulate în Olanda în ultimii ani. Suntem onorați de încrederea acordată și rămânem dedicați misiunii noastre de a contribui la construirea unei infrastructuri energetice sustenabile.”, Ionuț Tănăsoaica, CEO Electromontaj.
De la începutul colaborării cu TenneT, în 2021, Electromontaj a derulat deja 4 proiecte de modernizare a liniilor de înaltă tensiune în Olanda, câștigate prin licitație, și anume: Linia Electrică Aeriană (LEA) 380 kV Diemen – Lelystad, LEA 380 kV Krimpen aan den Ijssel – Geertruidenberg, LEA 380kV Ens- Zwolle și LEA 380 kV Maasbracht – Eindhoven, ultimul fiind încă în desfășurare.
Primul proiect, parte a acestui parteneriat, va fi construirea unei noi linii de înaltă tensiune de 380 kV între Rilland și Tilburg, care presupune instalarea a peste 200 de stâlpi de înaltă tensiune și întinderea a peste 2.000 de km de conductoare.
Împreună cu TenneT și ceilalți parteneri ai proiectului, SELT & Volker Energy Solutions, Spie Nederland și Omexom GA Energo, Electromontaj s-a angajat să respecte Convenția privind Construcția Curată și fără Emisii. Proiectele vor fi executate cu un impact minim asupra mediului, încă din primele etape, soune compania românească.
În prezent, Electromontaj are în derulare în România peste 200 de proiecte de construcție și modernizări de linii electrice de înaltă tensiune, hidrocentrale, parcuri eoliene și fotovoltace, stații de transformare, transport urban, instalații electrice pentru amenajări hidroenergetice și amenajari de irigații. În afara țării, Electromontaj deruleaza proiecte de construcție și modernizări de linii electrice de înaltă tensiune și stații de transformare în Finlanda, Republica Moldova, Cipru, Iordania și Polonia.
Electromontaj este o companie de construcții în domeniul energiei electrice, înființată în 1949, cu proiecte în întreaga lume, lider pe piața din România. Compania proiectează, construiește, transformă și menține infrastructura pentru transportul și distribuția energiei electrice și este o companie cu capital privat 100% autohton. Aare unităţi de producţie proprii în Bucureşti (Fabrica de Stâlpi Zincați) şi în Câmpina (Fabrica de Cleme și Armături), Electromontaj și deține propria Stația de Testări pentru Stâlpi Electrici din București, una dintre cele mai mari din lume.
Electromontaj are peste 2.000 de angajați.
Din Grupul Electromontaj fac parte companiile Emfor, Iproeb, Electrotehnica și Hidroconstrucția.