Contoarele de căldură devin obligatorii în blocuri, iar unde nu se poate, se pun repartitoare. Citirea se face obligatoriu de la distanță – proiect de lege

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de act norrmativ care modifică legea eficienței energetice, iar una dintre modificări vizează contorizarea consumului de energie termică.

Noul proiect de lege impune obligativitatea montării de contoare individuale inclusiv pentru apartamentele din blocurile care sunt racordate la rețeaua de termoficare, dacă acest lucru este posibil tehnic și fezabil din punct e vedere economic. Dacă nu este posibil, autoritățile trebuie să stabilească o metodologie clară de repartizare a costurilor, inclusiv prin montarea de repartitoare. Toate dispozitivele de măsurare care se montează după 25 octombrie 2020 trebuie să poată fi citite de la distanță, iar cele care sunt montate deja și nu permit acest lucru trebuie modernizate până la 1 ianuarie 2027.

Iată prevederile cu referire la acest subiect, introduse prin noul proiect de lege

ART. 10^1

Contorizarea încălzirii, a răcirii și a apei calde menajere

(1) Consumatorii finali de încălzire centralizată, răcire centralizată și apă caldă menajeră sunt dotați cu contoare, la prețuri competitive, care reflectă cu acuratețe consumul lor real de energie.

(2) În cazul în care încălzirea, răcirea sau apa caldă menajeră pentru o clădire sunt furnizate de o sursă centrală care deservește mai multe clădiri, un sistem de încălzire centralizată sau de un sistem de răcire centralizată, se instalează un contor la schimbătorul de căldură sau la punctul de livrare.

ART. 10^2

Subcontorizarea și repartizarea costurilor pentru încălzire, pentru răcire și pentru apa caldă menajeră

(1) În imobilele de tip condominiu și în clădirile mixte, dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată, se instalează contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii, în cazul în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și rentabil, în sensul că este proporțional în raport cu posibilele economii de energie.

(2) În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este rentabilă pentru contorizarea consumului în fiecare unitate a clădirii, se utilizează repartitoare individuale de costuri pentru energia termică, pentru a măsura consumul de energie termică la fiecare corp de încălzire, cu excepția cazului în care autoritățile competente demonstrează că instalarea unor astfel de repartitoare de costuri nu ar fi rentabilă. În aceste cazuri, pot fi avute în vedere metode alternative rentabile pentru măsurarea consumului de energie termică.

(3) Criteriile generale, metodologia și/sau procedurile pentru a determina lipsa de fezabilitate tehnică și nerentabilitatea sunt stabilite în mod clar și publicate de autoritățile competente.

(4) În imobilele noi de tip condominiu și în părțile rezidențiale ale clădirilor mixte noi, care sunt dotate cu o sursă centrală de încălzire pentru apa caldă menajeră sau sunt aprovizionate de la rețele de termoficare, sunt prevăzute contoare individuale pentru apa caldă menajeră, în conformitate cu dispozițiile alin. (1).

(5) În cazul în care imobilele de tip condominiu sau clădirile mixte sunt alimentate de la rețele de termoficare sau de răcire centralizată sau în cazul în care prevalează sistemele comune proprii de încălzire sau de răcire pentru astfel de clădiri, autoritățile competente adoptă norme şi reglementări transparente, disponibile publicului privind repartizarea costurilor pentru consumul de încălzire, de răcire și de apă caldă menajeră în aceste clădiri, pentru a asigura transparența și acuratețea contabilizării consumului individual. După caz, astfel de norme includ orientări privind modalitatea de repartizare a costurilor pentru energie utilizată după cum urmează:

(a) apă caldă menajeră;

(b) energie termică distribuită de instalația clădirii și în scopul încălzirii spațiilor comune, în cazul în care casa scărilor și coridoarele sunt echipate cu corpuri de încălzire;

(c) în scopul încălzirii sau răcirii apartamentelor.

ART. 10^3

Cerințele privind citirea la distanță

(1) În sensul art. 10^1 și 10^2, contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică instalate după 25 octombrie 2020 sunt dispozitive care pot fi citite de la distanță. Condițiile de fezabilitate tehnică și de rentabilitate prevăzute la art. 10^2, alin. (1) se aplică în continuare.

(2) Contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică care nu pot fi citite de la distanță, dar care au fost deja instalate se modernizează, astfel încât să poată fi citite de la distanță sau se înlocuiesc cu dispozitive care pot fi citite de la distanță, până la 1 ianuarie 2027, cu excepția cazurilor în care autoritățile competente demonstrează că acest lucru nu este rentabil.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *