Consumul de energie din zilele de Paști va scădea până la un minim istoric, rețeaua ar putea fi afectată. Au fost deja trimise avertismente

Operatorii de rețea au trimis deja notificări producătorilor de energie să participe la reglajul rețelelor, în condițiile în care, pe fondul unui consum care va ajunge la un minim istoric în zilele de Paști, echilibrul dintre producție și consum ar fi amenințat, iar tensiunea în rețea ar crește prea mult.

Iată cum sună o comunicare transmisă unui producător de energie din surse fotovoltaice, venită de la unul dintre operatorii de distribuție și ajunsă în posesia noastră:

“Având în vedere că anul acesta Sărbătorile Pascale ale creștinilor ortodocși se suprapun cu cele ale creștinilor catolici, în rețeaua electrică se va ajunge la consumuri de energie electrică minime la nivel național și european.

Din evalurile realizate, dacă în aceasta perioada vremea va fi insorită și productia de energie electrică a prosumatorilor va fi una foarte ridicată, la orele prânzului consumul estimat Ia nivel național ar putea ajunge Ia un minim istoric de 2600 MW, ceea ce va avea ca efect:

–  înregistrarea unui excedent de producție energie electrică, respectiv la dificultăți majore în realizarea echilibrului producție – consum Ia nivel de SEN;

– creșterea excesivă a nivelurilor de tensiune atât în rețeaua electrică de transport, cât și în rețeaua electrică de distributie, care ar putea conduce la deteriorări ale instalațiilor din SEN, declanșarea prin protecția de maximă tensiune a producătorilor și a consumatorilor de energie electrică”

Oameni din piață spun că toți operatorii de distribuție ar urma să trimită astfel de notificări producătorilor de energie din surse regenerabile, pentru a îi pregăti pentru acest scenariu al unor sărbători pascale însorite, cu un consum redus și mai mult ca urmare a producției de energie electrică a prosumatorilor. De fapt, operatorii de rețea îi anunță pe producători că echipamentele lor ar putea fi folosite pentru reglajul tensiunii în rețea.

“În acest context, avem rugamintea ca începând cu data de 17.04.2025 – ora 10.00, până la data de 23.04.2025 – ora 10.00, să dispuneți și să implementati reglajul în Centrala dumneavoastră pentru funcționarea in regim de absorbție de putere reactivă, în sensul scăderii tensiunii prin consumul de putere reactiva din retea (reglaj U-Q)

Măsura se va baza pe consemn de nivel de tensiune sub pragul de declanșare la tensiune maximă și care să permită o funcționare continuă a centralei și debitare de putere activă corelată cu parametrii din sistem”, se mai arată în notificarea distribuitorului.

Oamenii cu care am vorbit spun că, de fapt, producătorii vor fi obligați, dacă se impune, să preia mai multă energie reactivă din rețea, concomitent cu o reducere a puterii active debitate în rețea, deci cu alte cuvinte, orice centrală ar putea fi obligată să presteze practic niște servicii de sistem, care nu sunt plătite. Totul pentru a nu crește foarte mult tensiunea în rețea, care ar putea crea probleme mai mari. Practic, operatorul de rețea de distribuție folosește echipamentele producătorilor pentru reglajele rețelei.

Preocupare majoră și la Transelectrica

„Ne pregătim și căutăm soluții adecvate. Având în vedere suprapunerea datelor atât pentru creștinii ortodocsi, cât și pentru creștinii catolici pentru sărbătorile Pascale, la nivel european s-a format o grupă dedicată pregătirii funcționării Sistemului Electroenergetic interconectat care implică toți operatorii de transport și sistem din Europa și la nivelul ENSTO-E (asociația operatorilor de sistem din Europa-n.red”, a declarat Virgiliu Ivan – Directorul Dispecerului Energetic Național (DEN) de la Transelectrica, la finalul lunii trecute.

“Așa cum a fost tendința ultimilor ani, s-au instalat foarte multe centrale fotovoltaice și a crescut semnificativ puterea instalată la prosumatori, nu doar în România ci și în toate țările din Europa.

În scenariul cel mai defavorabil, dacă vremea va fi una foarte frumoasă în zilele de Paște, cu radiație solară ridicată, și provocările pe care le vom avea vor fi unele pe măsură. Vă ofer o cifră spre analiză, în contextul scenariului anterior, la nivelul României va fi un consum minim de 2.000 MW. De exemplu, anul trecut în prima zi de Paște am avut 2.700 MW consumul minim, iar anul acesta ne așteptăm la un consum mai redus în condițiile în care puterea instalată la prosumatori a crescut cu aproximativ 1.000 MW. În acest sens, avem în vedere toate aspectele și scenariile posibile și ne pregătim pentru această perioadă, printr-o strânsă colaborare atât cu instituții și entități din România, cât și la nivelul rețelei interconectate europene.”, a explicat șeful DEN.

Care e pericolul de Paști

Paștele catolic și cel ortodox pică în acest an în aceeași zi – 20 aprilie – iar posibilitatea unor sincope în alimentarea cu energie electrică în acel week-end nu este exclusă, pe fondul scăderii consumului de energie electrică din acea perioadă, pe tot continentul, nu numai în România. Pe acest fond, dacă va fi și o vreme însorită, în rețeaua din care se va consuma oricum puțin va intra și energia produsă de prosumatori care sunt din ce în ce mai mulți, inclusiv în România. Cum Paștele pică în aceeași zi, energia în surplus care se produce într-o țară nu își găsește consumatori în altă țară

Problema este cunoscută la nivel european și a stârnit îngrijorare mai ales în Germania, țara cu cea mai mare capacitate fotovoltaică din Europa.

“Dacă surplusul de energie electrică crește brusc, sistemele solare vor trebui scoase din rețea. Cu toate acestea, deoarece doar unele dintre sisteme pot fi controlate de la distanță, întreaga rețea de distribuție la care sunt conectate sistemele solare ar putea fi deconectată– ceea ce înseamnă o pană de curent pentru toți consumatorii care depind de această rețea”, scria publicația germană Handelsbladt încă de acum o lună și jumătate.

Puteți citi în detaliu despre temerile nemților și nu numai alelor pe această temă într-un articol de acum o lună și jumătate, aici:

Ziua când Europa ar putea rămâne în beznă, în acest an

Problema a fost ridicată în atenția publicului românesc și la evenimentul “Ziua Energiei Brașov”, care a avut loc luna trecută, mai ales că România s-a lovit de problemă anul trecut.

Șeful Dispeceratului Energetic Național, Virgiliu Ivan, a spus atunci că anul trecut “ne-a trecut glonțul pe lângă ureche” și că se fac pregătirile necesare pentru a se lua măsuri pentru zilele de Paște, la nivel european și, bineînțeles, și în România. Mai în glumă, mai în serios, Ivan a spus atunci că ar prefera ca de Paști să fie zile cu temperaturi mai scăzute astfel încât să crească consumul de energie, nu să scadă!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *