Consumul de electricitate începe să-și revină, dar tot va fi cu 5% sub cel din 2019 – estimări

Consumul național de energie electrică este în continuare mai scăzut decât cel înregistrat anul trecut și, deși diferențele se estompează, totuși, la finalul anului consumul va fi cu 5% sub cel înregistrat în anul 2019, potrivit unor surse din piața de energie

Consumul national de energie electrică este, în iulie, cu 3,9% mai mic decât cel din aceeași lună a anului trecut și, cel mai probabil și în august vom asista la o reducere asemănătoare, de circa 4% față de august 2019, potrivit surselor noastre.

Situația a început să se îmbunătățească față de cea din primăvară și de la începutul verii, când consumul a fost afectat de lockdown-ul impus ca urmare a pandemiei de coronavirus. Astfel, după o sădere de 3,4% în martie an-an (la jumătatea lunii martie a fost impusă, timp de două luni, starea de urgență), în aprilie consumul a scăzut cu 14,6%, în mai cu 11,3%, și în iunie cu 8%, potrivit datelor prezentate de sursele noastre.

Transelectrica nu a actualizat încă datele, ultimele date oficiale fiind valabile pentru luna mai (4,08 TWh consum în acea lună), de la 3,9 TWh în iunie, după cum se arată pe site-ul operatorului rețelei naționale.

În 2019, consumul net de energie electrică al României a fost de circa 55,2 TWh de energie electrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *