Consumul de electricitate în UE a crescut în ultima săptămână, pentru prima dată de la debutul carantinei

Consumul de electricitate în Uniunea Europeană a înregistrat în perioada 18-25 aprilie prima creştere din ultimele opt săptămâni, semn că a început să fie reluată activitatea economică pe măsură ce numărul infecţiilor şi deceselor provocate de coronavirus este în declin, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Uzinele au reluat activitatea după ce o serie de state precum Danemarca şi Germania au început să relaxeze restricţiile. Grupul auto Volkswagen AG a redeschis uzinele, iar constructorul de avioane Airbus SE a reluat lucrul după mai multe săptămâni care au aruncat Europa în cea mai gravă recesiune din istorie.

Potrivit datelor compilate de firma finlandeză Wartsila Oyj, în săptămâna 18-25 aprilie consumul total de electricitate în UE a crescut cu 0,2%, comparativ cu perioada 11-18 aprilie, până la 49,97 terawaţi oră.

„Ce e mai rău a trecut în ceea ce priveşte loviturile date cererii”, susţine Elchin Mammadov, analist la Bloomberg Intelligence. „Cu toate acestea, majoritatea companiilor de utilităţi au abandonat orice speranţă pentru 2020. Recesiunea este o problemă mai mare decât fluctuaţiile săptămânale ale cererii”, adaugă analistul.

Chiar şi datele furnizate de Wartsila arată că în săptămâna 18-25 aprilie 2020 consumul total de electricitate în UE a fost cu 7,5% sub cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, în timp ce în săptămâna anterioară scăderea în ritm anual a fost de 13,5%.

Iar activitatea economică în Europa este în continuare în criză, conform rezultatelor unor sondaje privind activitatea şi încrederea în economie publicate în ultimele zile. Chiar dacă guvernele încep să relaxeze restricţiile, o revenire la normalitate este îndepărtată, iar oficialii adoptă o atitudine prudentă de tema unui al doilea val al pandemiei.

Stabilizarea cererii este „un semn că am ajuns la un fel de fund al prăpastiei în economia reală. Va avea loc o revenire însă întrebarea care se pune este cât de rapidă va fi”, este de părere Matti Rautkivi, director de strategie şi dezvoltare la Wartsila Energy Group.

În Germania, preţurile la energie electrică, cu livrare în 2021, au scăzut cu 17% în acest an, iar contractele futures pentru livrarea de gaze naturale în Olanda au pierdut jumătate din valoare deoarece pandemia de coronavirus a redus cererea.

Analiştii de la Aurora Energy Research Ltd. avertizează că ar putea trece câţiva ani până când preţurile la energie îşi vor reveni. Firma de consultanţă estimează că ar putea dura patru ani până când când preţurile la electricitate îşi vor reveni şi până la opt ani pentru preţurile la gaze naturale, conform unui scenariu potrivit căruia măsurile de carantină vor fi în vigoare până în trimestrul patru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *