Consiliul UE a aprobat regulamentul Net Zero Industry Act (NZIA) care înseamnă însă pentru cei doi mari producători de hidrocarburi ai României, Petrom și Romgaz, cheltuieli enorme pentru derularea proiectelor de stocare a CO2 – România are o cotă de 9 milioane de tone pe an din cele 50 ale întregii Uniuni. În șase luni de la publicarea în Jurnalul Oficial, România trebuie să prezinte Bruxelles-ului proiectele prin care trebuie să arate că atinge această țintă de stocare la nivelul anului 2030.
Comisia Europeană a salutat, luni, adoptarea finală a Regulamentului privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete (NZIA), care plasează UE pe calea cea bună în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor sale interne de producţie de tehnologii curate esenţiale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, citat de Agerpres.
“Prin stimularea producţiei interne a UE de tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete, NZIA va reduce riscul de a înlocui dependenţele de combustibilii fosili cu dependenţe tehnologice de actori externi. Acest lucru va contribui, la rândul său, la transformarea sistemului nostru energetic mai curat şi mai sigur, cu surse de energie curată la preţuri accesibile şi produse de acasă care înlocuiesc importurile volatile de combustibili fosili”, arată comunicatul.
Pentru ca UE să devină lider în sectorul tehnologiilor curate, NZIA stabileşte un criteriu de referinţă pentru capacitatea de producţie de tehnologii strategice care contribuie la obiectivul zero emisii nete pentru a satisface cel puţin 40% din nevoile anuale de implementare ale UE până în 2030. Indicele de referinţă oferă predictibilitate, certitudine şi semnale pe termen lung creatorilor şi investitorilor şi permite urmărirea progreselor înregistrate. Pentru a sprijini proiectele de captare şi stocare a dioxidului de carbon şi pentru a spori disponibilitatea siturilor destocare a CO2 în Europa, NZIA stabileşte, de asemenea, un obiectiv de 50 milioane de tone de capacitate anuală de injectare în siturile geologice de stocare de CO2 din UE până în 2030.
“Pe lângă stabilirea de obiective, noul regulament îmbunătăţeşte condiţiile pentru investiţiile în tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete prin simplificarea şi accelerarea procedurilor de autorizare, reducerea sarcinii administrative şi facilitarea accesului la pieţe. Autorităţile publice vor trebui să ia în considerare durabilitatea, rezilienţa, securitatea cibernetică şi alte criterii calitative în procedurile de achiziţii pentru tehnologii curate şi în licitaţiile pentru implementarea energiei din surse regenerabile. Statele membre vor putea sprijini un set de tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete, cum ar fi energia solară fotovoltaică, energia eoliană, pompele de căldură, tehnologiile nucleare, tehnologiile pe bază de hidrogen, bateriile şi tehnologiile reţelelor, prin stabilirea unor „proiecte strategice” care ar beneficia de statutul prioritar la nivel naţional, de termene de autorizare mai scurte şi de proceduri simplificate”, mai arată Comisia.
„Criza energetică ne-a învăţat o lecţie esenţială: trebuie să evităm orice dependenţă de un singur furnizor. Prin Regulamentul privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete, Europa va fi bine echipată cu o bază industrială mai puternică pentru a realiza tranziţia către o energie curată… Acest lucru ne va asigura că ne putem atinge obiectivele ambiţioase privind sursele regenerabile de energie şi eficienţa energetică pentru 2030, menţinându-ne în acelaşi timp competitivitatea industrială”, a declarat comisarul pentru Energie, Kadri Simson.
NZIA, problemă mare pentru România
Printre altele, NZIA impune producătorilor de țiței și gaze dn statele membre UE să investească în proiecte de instalații de captare și stocare a dioxidului de carbon (CO2), proporțional cu câte hidorcarburi au extras.
După cum a avertizat recent Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG) , efectul aprobării NZIA este devastator pentru companiile românești din sector, Petrom și Romgaz. Asta pentru că României i s-a atribuit o capacitate de stocare de 9 din cele 50 de milioane de tone pe an, cât este capacitatea decisă de stocare a carbonului la nivelul întregii Uniuni Europene, țintă care trebuie îndeplinită până în 2030. Este a doua cea mai mare cotă din UE, după cea a Olandei, motivul fiind acela că România extrage de multă vreme petrol și gaze și astfel, a emis mai mult CO2.
Cât ar costa implementarea unei capacități de stocare a carbonului de 9 milioane de tone pe an? Nu este încă foarte clar, tehnologia CCUS (Carbon Capture Utilisation and Storage) fiind încă la început, dar unul dintre experții FPPG, a făcut, la solicitarea presei, un calcul grosier – doar asigurarea unei capacități de stocare de 9 milioane de tone an, timp de 20 de ani, ar costa cele două companii românești circa 4,5 miliarde de euro. Iar întregul lanț valoric – stocarea, transportul și depoziarea – ar costa circa 15 miliarde de euro. Deci adunat, 20 de miliarde de euro, grosier.
NZIA a fost votat și, după publicarea în Jurnalul Oficial al Comsiei Europene, fiecare stat membru are obligația de a prezenta, în termen de șase luni stadiul proiectelor de captare, transport și stocare a carbonului. FPPG a solicitat Guvernului sprijinul, și nu este vorba doar despre bani.
“Operatorii de petrol și gaze din România au subliniat faptul că înainte de a se lua orice decizie cu privire la implementarea proiectelor CCS la nivel național, este necesar să se realizeze studii de impact asupra mediului, pentru a valida că este sigur să se realizeze astfel de proiecte, în raport cu comunitățile locale. Responsabilitatea pentru astfel de studii de impact asupra mediului ar trebui să fie asumată în mod clar la nivel național de către autoritățile cu atribuții în acest sector. Aceste evaluări nu ar trebui să revină operatorilor, cu atât mai mult cu cât există mai multe State Membre care au interzis în mod oficial stocarea subterană a CO2, iar altele sunt pe cale să facă acest lucru”, arăta FPPG.
“Industria petrolului și gazelor a semnalat din ce în ce mai mult necesitatea ca Statul Român să își asume un rol activ înasigurarea accesului la finanțare publică sau la alte scheme de sprijin financiar fiind esențială pentru proiectelede stocare a CO2, din cauza investițiilor cu utilizare intensivă de capital, a perioadelor lungi de dezvoltare a proiectelor (8-10 ani) cu un preț incert al schemei de comercializare a certificatelor de emisii de CO2 ca măsură de evitare a costurilor de-a lungul întregului lanț valoric pentru o perioadă atât de lungă și o perioadă lungă de recuperare a investițiilor datorită longevității operațiunilor și a riscului de longevitate a obligațiilor de mediu”, mai spuneau atunci reprezentanții industriei. asume un rol activ în asigurarea accesului la finanțare publică sau la alte scheme de sprijin financiar, acest lucru fiind considerat esențial pentru că proiectele de captare și stocare a carbonului necesită investiții masive de capital, au perioade lungi de dezvoltare, prețul certificatelor CO2, care justifică proiectele de stocare ca formă de evitare a costului achizițiilor obligatorii, este volatil și imprevizibil și există și ″riscul de longevitate a obligațiilor de mediu″, a mai spus organizația românească.
Ar mai fi o șansă
După aprobarea de către Consiliul UE, regulamentul trebuie semnat de președinții Consiliului și al Parlamentului European – teoretic niște formalități, după care urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Oamenii cu care am vorbit spun că asta ar trebui să se întâmple cam pe la finalul lunii viitoare, și de atunci începe să curgă termenul de șase luni în care statele membre să arate progresul proiectelot de stocare geologocă a carbonului și mersul lor estimativ pentru a se atinge țintele. Totuși, mai este nevoie de ceea ce se cheamă Act Delegat, care urmează să fie elaborat și acolo România ar putea obține unele derogări. Și tot acolo se va stabili și care vor fi penalitățile dacă statele membre nu respectă întru totul Regulșamentul.
