Consiliul Concurenţei investighează un posibil abuz de poziţie dominantă a E.ON pe segmentul de distribuţie a gazelor

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid SA, companie membră a grupului E.ON România, manifestat prin aplicarea unui tratamentdiferenţiat în relaţia cu operatorii autorizaţi să efectueze verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, arată instituţia într-un comunicat.

Concurenţa suspectează că Delgaz Grid ar fi avantajat alte firme din grupul E.On România atunci când a trebuit făcute verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor de către client. Dacă Delgaz Grid va fi găsită vinovată, va plăti o amendă de 10% din cifra de afaceri.

Iată integral comunicatul Consiliului Concurenţei, partea care se referă la situaţia de la Delgaz Grid:

„Delgaz Grid deţine, prin efectul legislaţiei specifice, o poziţie dominantă (un monopol) pe piaţa distribuţiei de gaze natural aferentă zonelor geografice pentru care deţine licenţă de distribuţie.

Potrivit reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), distribuitorul de gaze naturale are obligaţia de a realiza o bază de date cu verificările/reviziile tehnice ale instalaţiei de utilizare effectuate de operatorii economici autorizaţi.

Activităţile de verificare şi revizie tehnică ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează în condiţii concurenţiale de către operatori economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final. Tarifele practicate de către operatorii autorizaţi pentru efectuarea serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale sunt stabilite în condiţii de piaţă, pe baza cererii şi ofertei.

Autoritatea de concurenţă suspectează că distribuitorul Delgaz Grid ar acorda un tratament preferenţial unei alte companii din cadrul grupului E.ON România, ceea ce poate avea ca efect creşterea costurilor pentru consumatorii finali, prin reducerea posibilităţii acestora de a alege societăţile autorizate pentru efectuarea de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de gaze naturale.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la sediul central al Delgaz Grid SA şi la punctele de lucru din municipiul Iaşi, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specific de investigaţie. De asemenea, pentru asigurarea posibilităţii Consiliului Concurenţei de a obţine dovezi privind posibilaîncălcare a Legii Concurenţei, s-au desfăşurat inspecţii inopinate şi la sediile altor companii care nu sunt vizate de investigaţie.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei  va constata încălcarea regulilor de concurenţă, compania implicată riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a procedurii de investigaţie, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Autoritatea de Concurenţă are în derulare mai multe investigaţii privind posibile abuzuri de poziţie dominantă în domenii conexe distribuţiei de gaze (ex. servicii de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale) săvârşite de Distrigaz Sud Reţele SRL, Gaz Sud, SC Megaconstruct SRL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *