Confirmare: Complexul Energetic Oltenia discută contractarea unui nou credit de la stat pentru a plăti certificatele de emisii

Directorul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a declarat pentru presa locală că soluția pe termen scurt pentru companie este contractarea unui împrumut pentru plata certificatelor de emisii. Boza confirmă astfel ce am scris la începutul acestei luni: compania ar putea accesa un credit de la Trezorerie, care ar putea fi de 1,1 miliarde de lei, pentru plata certificatelor

Boza a declarat, pentru publicația BizMagazin, care au fost rezultatele primelor întâlniri cu reprezentanții noului Guvern. Iată declarația relevantă în acest context:

“A doua întâlnire a fost una în care am discutat în detaliu cele două subiecte urgente: memorandumul, scoaterea din fondul forestier și partea de exproprieri. La această a doua întâlnire a fost prezent și președintele Dan Vîlceanu, care a preluat, să spunem, prima parte a memorandumului, partea de acordare a împrumutului, având deja o primă discuție cu d-l Cîțu, urmând ca săptămâna viitoare, împreună cu d-l ministru Virgil Popescu să discutăm soluția legală și corectă pentru acordarea împrumutului necesar achiziționării certificatelor de CO2 până la 31 aprilie 2020.

Împrumutul este soluția pe termen scurt, memorandumul are soluții pe termen scurt și soluții pe termen lung. Soluția pe termen scurt este împrumutul, soluția pe termen lung este partea de discuții cu comisia. Noi am pregătit materialul care este strâns legat de programul de decarbonare, pe care ca și țară membră a U.E. trebuie să-l respectăm. În această perioadă este important să definim si perioada de tranziție, adică perioada de azi până atunci când va dispărea cărbunele.

Aceste întâlniri au fost de bun augur și eu sper să se găsească rapid, soluția pentru că noi am cumpărat certificate în această perioadă , am finalizat achiziția de certificate din PNI faza I, până la sfârșitul anului vom finaliza pe cele din faza II, am achiziționat și pe piețele libere, însă nu vom avea niciodată suma necesară achiziționării tuturor certificatelor”.

La începutul acestei luni, scriam AICI despre un nou plan de rezervă pentru ajutorarea pe termen scurt a Coplexului Energetic Oltenia: credit de la stat, plan care aparține echipei Ministerului Energiei din Guvernul Dăncilă și nu se știa atunci dacă va fi acceptat de noul Guvern.

Potrivit unor surse apropiate situației, soluția Ministerului (a echipei din Guvernul Dăncilă) este ca societatea să acceseze un credit, în sumă de 1,1 miliarde de lei, de la Trezoreria Statului, care să fie rambursabil eșalonat, în perioada 2020-2026.

Nu se știe încă dacă banii vor fi folosiți pentru achiziționarea certificatelor de emisii pentru acest an (CEO are de plată circa 1,6 miliarde de lei, primăvara viitoare) sau dacă vor fi folosiți și pentru rambursarea unei părți a creditului de 500 de milioane de lei luat tot în acest scop în acest an.

Rămâne de văzut dacă noul Guvern Orban va fi de acord cu acest sprijin.

Virgil Popescu, noul ministru al Economiei (şi Energiei) în Guvernul PNL a declarat că nu este de acord cu schema de sprijin despre care am scris mai demult, gândită de actualul Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia.

“Nu am fost de acord cu socializarea costurilor de CO2 pentru producţia pe cărbune, poate ar trebui o schemă de ajutor pentru investiţii. Ştiu că există o schemă la Minister, ca CEO să investească în regenerabile, Craiova să treacă pe gaze”, a declarant Popescu, la audierile din Parlament.

Guvernul PSD intenţiona să introducă pentru Complexul Energetic Oltenia, al doilea producător de energie al țării, un mecanism de sprijin care va fi negociat cu Bruxelles-ul. Timp de zece ani, toți vom plăti până la 10,5 miliarde de lei, pentru a susține compania, bani din care urma să fie achitate o parte din certificatrele de emisii. CEO este afectată sever de creșterea costurilor cu certificatele de emisii pe care trebuie să le cumpere pentru a produce energie electrică. Fără acest sprijin însă, CE Oltenia intră în faliment, iar România este obligată să stingă lumina.

Pe de altă parte, la pachet cu această schema, CEO a propus şi o strategie de decarbonizare, prin care o parte din grupurile pe carbune să fie trecute treptat pe gaze, începând cu CET Craiova 2, unde acest process face deja obiectul unui studiu de fezabilitate.

2 Comments

  1. Oare cat va mai dura acest diletantism de trecere a cazanelor de pa functionare pe carbune pe gaze.Mai este un specialist in carti pentru departamentul energiei, care propunea inlocuirea cu regenerabile.In ceea ce priveste angajarea unui credit, avand in vedere situaita financiara CEO cred ca trebuie mare atentie,exista riscul ca nu peste putin timp societatea sa fie in insolventa.Fara o strategie in sectorul energetic si asigurarea unor surse fianaciare macar pentru un grup nou pe carbune, cred ca va fi finalul.

    1. Nu exista loc pentru un grup nou pe carbune. Mai mult de jumate din statele memebre UE au anuntat ca vor sa renunte la carbune si noi vrem sa constrium noi grupuri ?

Dă-i un răspuns lui Costel Busuioc Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *