Conducerea Transelectrica a decis formularea unei plângeri penale împotriva fostului director, Marius-Dănuţ Caraşol

Conducerea Transelectrica a decis formularea unei plângeri penale împotriva fostului preşedinte Marius-Dănuţ Caraşol, revocat, recent din funcţie după ce mai multe publicaţii au relatat că şi-ar fi falsificat CV-ul.

„Până la această dată, au fost declanşate procedurile legale pentru încetarea contractului individual de muncă al domnului Caraşol în cadrul Sucursalei de Transport Bucureşti. În acelaşi timp, a fost asigurată stabilitatea decizională a Sucursalei de Transport Bucureşti, prin numirea interimară a unui director. Conducerea Transelectrica SA a hotărât să urmeze parcursul civil şi penal în relaţia cu domnul Marius-Dănuţ Caraşol, astfel încât sunt iniţiate demersurile privind constituirea Companiei ca parte civilă în ancheta Parchetului General. De asemenea, conducerea Companiei a decis formularea unei plângeri penale împotriva domnului Caraşol, precum şi depunerea tuturor diligenţelor în sensul instituirii măsurilor asiguratorii în procesul penal”, se arată într-un comunicat al Transelectrica remis marţi agenţiei Agerpres.

Consiliul de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice a solicitat, în şedinţa de marţi, conducerii executive a companiei să prezinte stadiul acţiunilor iniţiate ca urmare a revocării domnului Marius-Dănuţ Caraşol din funcţia de preşedinte şi membru al Directoratului.

„Membrii Consiliului de Supraveghere şi-au exprimat în mod hotărât intenţia de a continua cu responsabilitate toate demersurile corecte din punct de vedere juridic, pentru protejarea intereselor Companiei şi recuperarea prejudiciilor constatate. Consiliul de Supraveghere a analizat situaţia unor posibile dificultăţi în derularea activităţii Companiei, ca urmare a revocării domnului Marius-Dănuţ Caraşol. În acest context, este de precizat că sistemul conducerii colective a Companiei a asigurat, prin noua componenţă a Directoratului, continuitatea şi stabilitatea funcţionării Companiei, astfel încât deciziile au fost luate rapid şi în condiţii de eficienţă”, se arată în comunicat.

De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere s-a analizat şi situaţia litigiilor pe care Compania le are cu foştii administratori privind acordarea OAVT-urilor (Opţiuni pe Acţiuni Virtuale, n.r.).

Consiliul de Supraveghere (CS) al Transelectrica l-a revocat din funcţie pe preşedintele directoratului, Marius Caraşol, în data de 19 septembrie, şi a decis numirea în locul acestuia a Claudiei-Gina Anastase.

„Consiliul de Supraveghere al Companiei, din preocupare pentru imaginea societăţii, a decis, având în vedere informaţiile difuzate în presă în ultimele 24 de ore, referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, revocarea domnului Marius-Dănuţ Caraşol din calitatea de membru al Directoratului, respectiv preşedinte al Directoratului. Începând cu data de 19 septembrie 2019, în calitatea de preşedinte al Directoratului a fost numita doamna Claudia-Gina Anastase”, afirmau, săptămâna trecută, reprezentanţii transportatorului de energie.

Revocarea lui Caraşol vine în contextul în care mai multe publicaţii au relatat că şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.

Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis în 18 septembrie, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul, se arată într-un comunicat al companiei.

În măsura în care autorităţile abilitate să autentifice documentele de studii ale lui Marius-Dănuţ Caraşol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale şi statutare, arată sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *