Conducerea Termocentralei Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara, studiază posibilitatea funcţionării cu cărbune adus din Indonezia, în condiţiile în care calculele administraţiei ar arăta că acest combustibil are o concentraţie redusă de sulf, produce o cantitate mică de cenuşă şi costă mai puţin decât huila din Valea Jiului, scrie Agerpres.
„Acest cărbune are un conţinut foarte scăzut de sulf, iar cenuşa este între 2 şi 4%, faţă de 40%, cel din Valea Jiului. (…) Problema acestui tip de cărbune este umiditatea, mai mare decât la cărbunele din Valea Jiului”, a declarat, joi, directorul Termocentralei Mintia, Ioan Conţ.
El a arătat că în cazul în care cărbunele indonezian s-ar preta pentru instalaţiile din cadrul Termocentralei Mintia, atunci producătorul de electricitate s-ar încadra şi în normele de mediu europene, deoarece conţinutul de sulf este mult mai mic decât prevăd acestea şi nu ar mai fi nevoie de investiţii într-o instalaţie de desulfurare.
Citeşte şi:
Cât ne mai amăgim că iarna carbunele ne ţine becul aprins? Cu importuri în vârf, a produs doar 18% din consum, unele grupuri au mers sub rezerva SEN
Totodată, cantitatea de cenuşă rezultată în urma arderii cărbunelui este sub normativele în vigoare.
Preţul cărbunelui din import ar fi de circa 33 de dolari pe tonă, faţă de 60-70 lei pe tonă, huila din Valea Jiului.
Directorul Termocentralei Mintia a mai spus că studiul privind oportunitatea folosirii cărbunelui din import este acum în lucru la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) Bucureşti, urmând să fie finalizat până la 31 martie.