Concedieri colective la Electrica. Un sfert din șefi pleacă acasă

Electrica SA anunță că va implementa un proces de reorganizare a companiei, care va presupune și concedieri colective. Sunt vizate posturile de conducere

Electrica SA, una dintre cele mai mari firme de distribuție și furnizare din România a anunțat un program de reorganizare, care va pesupune concedieri colective, mai ales la nivelul posturilor de conducere, așa cum reiese dintr-un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori București.

Iată comunicatul:

Societatea Energetica Electrica SA („Societatea” sau „Electrica”) informeaza actionarii si investitorii asupra faptului ca, in cadrul sedintei din 2 februarie 2022, Consiliul de Administratie al Societatii a aprobat:

– implementarea unui proces de reorganizare a structurii de personal a Societatii si aplicarea masurii de concediere colectiva;

– modificarea structurii organizatorice a Societatii cu efect de la data de 1.03.2022;

– modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Societatii cu efect de la data de 1.03.2022;

– notificarea autoritatilor relevante si a Sindicatului cu privire la hotararea finala a Societatii de a pune in aplicare procesul de reorganizare si de a efectua concedierea colectiva a salariatilor care in prezent ocupa posturile ce se vor desfiinta, precum si transmiterea tuturor datelor si informatiilor prevazute de art. 72 din Codul muncii, incluzand rezultatul procesului de informare si consultare cu Sindicatul.

Cu privire la necesitatea si oportunitatea desfasurarii procesului de reorganizare a structurii de personal a Societatii, se mentioneaza ca acesta face parte dintr-un complex mai amplu de masuri considerate de managementul executiv si Consiliul de Administratie al Societatii, cu privire la procesul de transformare global al grupului Electrica, care sa pregateasca atat Electrica, cat si pe fiecare dintre filialele sale, sa actioneze agil intr-un domeniu marcat de volatilitate, incertitudine si complexitate, sa faca fata provocarilor din mediul intern si extern si sa-si intareasca perfomanta financiara, in baza careia sa poata transpune proiectele de dezvoltare despre care actionarii si investitorii sunt informati in conformitate cu principiile de transparenta adoptate de Societate.

Masurile de natura organizatorica prevazute in Planul de reorganizare au ca obiective redimensionarea si redefinirea schemei de personal a Societatii, precum si a modului de organizare si funcționare al acesteia, pentru adaptarea optima intre numarul de personal si functiile indeplinite de acesta la conditiile actuale de activitate pe piata de energie. In mod concret, prin implementarea proiectului de transformare organizationala se vor obtine: o reducere de la o structura existenta de 120 de posturi la o structura viitoare de 85 de posturi si o structura aplatizata prin reducerea numarului de niveluri ierarhice. Ca rezultat al acestui demers, numarul de entitati organizationale din cadrul Societatii se va reduce semnificativ – o diminuare cu 19%, in timp ce numarul de posturi de conducere/ coordonare se va reduce chiar mai mult – o diminuare cu 25%”

5 Comments

  1. Raman Directorii cu mandat, directorii zonali, si alti directorasi cu suita lor de consilieri 2 pana la 10 fiecare care taie frunza la caini si noi platim efectele aparute urmare asa zisei „liberalizari a pietei de energie” .

    Mare lucru ca la aceasta reorganizare sa nu constatam ca mai sunt necesari niscava directorasi de inpachetat fum.

    Asta s-a facut la fiecare reorganizare cand au explodat nuarul de directori 3(IRE) -23 (Filiale)- 130 (DEER)

  2. Corect comentariul de final.
    Și la fel de corectă dezamăgirea față de așa zisele măsuri de eficientizare.
    Ce mă miră și mai mult, este lipsa sindicatelor de pe lista de notificări.

    1. Liderul de sindicat este consilierul d-nei Popescu. Chiriță, fost lider este șeful fantoma al inexistentului ANRE. Despre care sindicat sa vorbim

  3. La Electrica este nevoie de o singura mare restructurarea : plecarea de la conducere a doamnei Popescu, un simbol al incompetentei si ipocriziei.

    1. De acord cu plecarea ei și al multor altora ajunși din politic în diverse funcții de conducere. Cat despre reorganizare s-au tot făcut și s-a ajuns unde este acum. Mai este puțin și aducem lumina cu găleată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *