Complexul Energetic Oltenia studiază preluarea întregii reţele de termoficare din Craiova

Complexul Energetic Oltenia a comandat un studiu în urma căruia să decidă ce face cu centrala Craiova 2: fie renunţă la producţia de apă caldă şi căldură pe care o livrează acum oraşului Craiova, fie preia în totalitate, prin concesiune, toată reţeaua de distribuţie a agentului termic din oraş.

“Studiu de oportunitate privind opțiunile strategice ale Societății Complexul Energetic Oltenia S.A. în legătură cu Sucursala Electrocentrale Craiova II”, este denumirea anunţului de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice de către Complexul Energetic Oltenia.

Complexul a estimat la 473.000 de lei acest studiu şi aşteaptă ofertele până la data de 6 februarie.

Craiova 2 este una dintre cele patru centrale termoelectrice ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), şi cea care asigură energia termică furnizată în regim centralizat în Craiova. CEO doreşte un studiu din care vrea să afle dacă este mai profitabil să renunţe la producţia de energie termică pentru oraş sau, dimpotrivă, dacă este fezabil să producă în continuare şi să preaia toată reţeaua de distribuţie a energiei termice din Craiova.

Iată ce scrie în caietul de sarcini:

(…) documentaţia “Studiu de oportunitate privind opţiunile strategice ale Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA în legătură cu Sucursala Electrocentrale Craiova II va trata minim scenariile:

“1.  exploatarea SE Craiova II fără valorificarea componentei de ergie termică produsă pentru încălzirea urbană, respectiv asigurarea apei calde menajere şi a agentului termic pentru consumatorii casnici şi industriali

  1. exploatarea SE Craiova II cu valorificarea componentei de ergie termică produsă pentru încălzirea urbană asigurarea apei calde menajere şi a agentului termic pentru consumatorii casnici şi industriali în condiţia preluării prestării serviciului public de alimentare cu energie termică în regim centralizat a consumatorilor casnici şi industriali de pe raza Municipiului Craiova”

În al doilea scenariu, cel în care CEO va prelua termoficarea,  “se va trata ca opţiune: iniţierea de către Primăria Municipiului Craiova a unei licitaţii de concesiune a serviciului de termoficare pe perioada legală şi participarea Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA la licitaţie şi preluarea în concesiune a bunurilor aferente reţelei de termoficare aflate în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale”.  Tot în acest scenariu, CEO spune că “este nevoie să se identifice nevoia de investire pentru modernizarea sistemului de termoficare şi creşterea eficienţei acestuia cu asumarea de către Primăria Municipiului Craiova ca pentru bunurile aflate în patrimoniul său să aplice la programe de finanţare naţionale sau europene, obligaţie care se va asuma în caietul de sarcini din procedura de concesiune”.

În momentul de faţă, CEO administrează, pe lângă centrala Craiova 2, şi reţeaua primară, de transport, a energiei termice, iar societatea locală Termo Craiova SRL operează 13 centrale termice de zonă/bloc şi reţeaua de distribuţie, cea secundară, cu cele 104 puncte termice aferente. Ultima societate este în insolvenţă.

Centrala Craiova 2 este o centrală electrică de termoficare, care are două grupuri de câte 150 MW şi două cazane apă fierbinte de câte 100 Gcal/oră.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *