Complexul Energetic Oltenia a încheiat contract cu o firmă privată pentru a selecta conducerea companiei

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, aflat în subordinea Ministerului Energiei, a încheiat contracte de servicii cu SC Fox Management Consultants SRL pentru selecţia membrilor Consiliului de Supraveghere şi ai directoratului societăţii, scrie agenția de presă News.ro.

Compania nu precizează care este valoarea contractului.
”Pentru selecţia membrilor Consiliului de Supraveghere şi a membrilor Directoratului, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016, societatea Complexul Energetic Oltenia a organizat proceduri de achiziţie a serviciilor unei firme specializate pentru identificarea şi recrutarea de personal de conducere, cu respectarea legislaţiei aplicabile în domeniul achiziţiilor publice.

În urma derulării şi atribuirii procedurilor de achiziţie, societatea Complexul Energetic Oltenia a încheiat contracte de servicii cu SC Fox Management Consultants SRL având ca obiecte servicii de recrutare de personal în vederea selecţiei membrilor Consiliului de Supraveghere al societăţii Complexul Energetic Oltenia şi servicii de recrutare de personal în vederea selecţiei membrilor directoratului societăţii Complexul Energetic Oltenia, în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016”, a informat compania de stat.

Între Societatea Complexul Energetic Oltenia şi SC Fox Management Consultants SRL nu au mai existat relaţii contractuale până în prezent, precizează compania.

Complexul Energetic Oltenia este al doilea jucător de pe piaţa locală a energiei electrice, cu o cotă de piaţă de 22%. Compania este condusă din ianuarie 2020 de Daniel Burlan, care a luat locul lui Sorin Boza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *