Companiile Rețele Electrice, parte a Grupului PPC, au semnat astăzi contracte de creditare în valoare de un miliard de lei cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Transilvania, BCR și ING Bank România, în cadrul unei finanțări sindicalizate în care BERD a fost liderul de consorțiu, arată un comunicat de presă al PPC.
Fondurile vor fi utilizate pentru refinanțarea și finanțarea programelor de investiții ale operatorilor de distribuție de energie electrică Rețele Electrice Muntenia (REM), Rețele Electrice Banat (REB) și Rețele Electrice Dobrogea (RED) în zonele lor de activitate, pentru anii 2023 și 2024.
„Principala noastră preocupare în anii următori este realizarea programelor ambițioase de investiții anunțate de către Grupul PPC pentru a asigura reziliența rețelelor electrice, prin digitalizare, modernizare și reconfigurare. Infrastructura pe care o operează companiile Rețele Electrice are rol de vector de creștere economică, de a asigura tranziția energetică și competitivitatea economiei. Avem deja cei mai eficienți operatori de distribuție din România iar obținerea de astfel de finanțări, la dobânzi competitive, ne permit să menținem un nivel redus al costurilor ,în beneficiul final al clienților. Necesarul de investiții în rețele electrice de distribuție este foarte mare și de aceea facem eforturi pentru a finanța aceste investiții la costuri optime”, a declarat Răzvan Popescu, director financiar al companiilor PPC în România.
În cadrul consorțiului, BERD va pune la dispoziție fonduri totale de 500 de milioane de lei, din care 175 de milioane de lei pentru Rețele Electrice Muntenia, 175 milioane de lei pentru Rețele Electrice Banat și 150 de milioane de lei pentru Rețele Electrice Dobrogea.
Cele trei bănci comerciale vor asigura alte 500 de milioane de lei, în cote egale. Astfel, REM a obținut de la BT, BCR și ING credite de 175 de milioane de lei, REB 175 de milioane de lei, iar RED 150 de milioane de lei.
Valoarea totală a proiectelor de investiții care vor fi finanțate inclusiv cu ajutorul creditelor menționate este de 1,442 miliarde de lei, din care 575 milioane de lei la Rețele Electrice Muntenia, 465 milioane de lei la Rețele Electrice Banat și 402 de milioane de lei la Rețele Electrice Dobrogea.
Programele de investiții vizează atât modernizarea rețelelor pentru îmbunătățirea calității serviciului de distribuție, reducerea consumului propriu tehnologic și creșterea eficienței operaționale cât și sporirea capacității rețelelor pentru a putea acomoda noi consumatori și un nivel sporit al consumului în zonele aflate în dezvoltare.
De asemenea, toți cei trei operatori de distribuție vor continua instalarea de contoare inteligente și de sisteme de telecontrol al instalațiilor, inclusiv de echipamente pentru aisgurarea securității cibernetice.
În cadrul acordurilor de finanțare este prevăzută posibilitatea majorării valorii împrumuturilor cu încă 500 de milioane de lei, începând cu anul 2025, opțiune neangajantă aflată la dispoziția companiilor Rețele Electrice.
Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție și deservind circa 3,1 milioane de clienți. Infrastructura operată de către cele trei companii Rețele Electrice include 287 de stații de transformare și peste 24.000 de posturi de transformare.