Companiile energetice europene au nevoie de 1.500 de miliarde de euro pentru a acoperi costul expunerii lor la creşterea preţurilor gazelor – Equinor

Companiile energetice europene au nevoie de cel puţin 1.500 de miliarde de euro pentru a acoperi costul expunerii lor la creşterea preţurilor gazelor, a estimat grupul energetic norvegian Equinor, a cărei analiză nu include şi firmele din Marea Britanie, transmite Reuters, citată de News.ro.

Mai multe ţări europene oferă sprijin de miliarde de euro furnizorilor de energie afectate de plăţi suplimentare de garanţie pentru tranzacţiile lor – cunoscute sub numele de apeluri în marjă – dar estimarea Equinor sugerează că un astfel de sprijin este o fracţiune din factura totală.

Firmele de utilităţi vând adesea energie în avans, pentru a-şi asigura un anumit preţ, dar trebuie să menţină un depozit ”de marjă minimă”, în caz de neplată înainte de a furniza energie.

Acest lucru s-a extins odată cu creşterea preţurilor energiei, declanşată în principal de reducerea livrărilor de gaze către Europa, lăsând firmele să facă eforturi să găsească numerar.

Helge Haugane, vicepreşedintele Equinor pentru gaze şi energie electrică, a declarat pentru Reuters că în Europa, cu excepţia Marii Britanii, totalul acestor apeluri în marjă este probabil mai mare de 1.500 de miliarde de euro, ceea ce reduce lichiditatea pieţei şi lasă în dificultate un număr de firme mici şi mijlocii.

”Este o funcţie a preţului, continuă să crească şi să crească”, a spus Haugane, adăugând că acest lucru necesită şi intervenţia guvernului.

”Piaţa poate funcţiona mult mai bine decât ceea ce face în acest moment, …, deoarece oamenii nu au suficientă lichiditate pentru a juca”, a spus el, în marginea unei conferinţe internaţionale în domeniul gazelor, de la Milano.

Preţurile gazelor, care au crescut la un nivel de cinci ori mai mare decât în ​​urmă cu un an, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, au crescut şi mai mult luni, după ce Moscova a închis pe o perioadă nedeterminată principala conductă de gaze, Nord Stream 1.

Haugane a spus că crede că reducerea pe scară largă a cererii ar fi singura soluţie fezabilă pe termen scurt la criza energetică a Europei, dacă Rusia va întrerupe întreaga aprovizionare cu gaze. El a mai spus că o propunere a Uniunii Europene de a impune un plafon de preţ pentru gazele importate şi gazele utilizate pentru producerea de energie electrică nu ar rezolva problema de bază a continentului.

”În cazul în care livrările ruseşti se opresc complet, reducerea cererii trebuie să fie şi mai mare decât ceea ce am experimentat până acum şi niciun plafon de preţ sau ceva de genul acesta nu poate rezolva problema de bază”, a spus Haugane la conferinţa Gastech.

Miniştrii UE vor discuta în cadrul unei reuniuni de vineri o serie de opţiuni, inclusiv un plafon de preţ pentru gazele importate, un plafon de preţ pentru gazele utilizate pentru producerea de energie electrică sau eliminarea temporară a centralelor pe gaze din sistemul actual al UE de stabilire a preţurilor energiei electrice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *