Compania Masdar din Emirate vrea să investească alături de Hidroelectrica în proiecte regenerabile în România

Compania Masdar, din Emiratele Arabe Unite, care se ocupă cu producţia de energie regenerabilă, este interesată să investească în România, în colaborare cu Hidroelectrica, a anunţat marţi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Acesta a participat, în 31 octombrie, la ADIPEC 2022, eveniment care a reunit peste 150.000 de lideri mondiali în domeniul energiei. În acest context, ministrul Energiei a discutat cu Suhail AlMazrouei, ministrul Energiei şi Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite, despre cooperare în domeniul energiei, prin implicarea companiilor emirateze în proiecte de investiţii în producţia de energie regenerabilă, nucleară, dar şi despre diversificarea şi intensificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.

„De asemenea, am avut dialog cu reprezentanţii companiei Masdar, care se ocupă cu producţia de energie regenerabilă. Sunt interesaţi să investească în ţara noastră în colaborare cu Hidroelectrica şi i-am încurajat să intensifice dialogul pentru a demara proiectele cât mai curând. Am discutat şi cu reprezentanţii companiei Taqa pentru a-i încuraja să facă investiţii în România. Este vorba de o colaborare cu cei de la Transelectrica pentru realizarea unui cablu de transport al energiei electrice în curent continuu HVDC, pentru modernizarea infrastructurii energetice. Prin cooperare vom reuşi să ne atingem obiectivele de creştere a producţiei de energie curată”, a scris pe Facebook Virgil Popescu.

Masdar este controlată de fondul suveran de investiții din Emirate, Mubadala, cel care deține participații la și OMV, acționarul majoritar al Petrom. Creată în 2006 cu scopul de a dezvolta proiecte de energie regenerabilă, Masdar a investit în capacități regenerabile cu o valoare de peste 20 de miliarde de dolari la nivel global, cu o putere instalată de aproape 15.000 MW, în operare și în dezvoltare, potrivit datelor companiei.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *