Compania britanică MetalNRG negociază preluarea unui operator de petrol şi gaze din România

Compania britanică specializată în investiţii în resurse naturale – MetalNRG PLC a anunţat vineri că a intrat în negocieri exclusive cu un partener londonez, căruia nu i-a dezvăluit identitatea, în vederea preluării unei participaţii majoritare la un operator de petrol şi gaze din România, informează un comunicat de presă citat de Agerpres.

MetalNRG şi partenerul său londonez sunt interesaţi să preia o participaţie de 75% la compania românească de petrol şi gaze. MetalNRG nu a dezvăluit despre ce companie este vorba, dar a precizat că firma românească are o concesiune care este valabilă până în anul 2034. Perioada de exclusivitate pentru aceste discuţii se va încheia la finele lunii februarie 2020.

„Sunt încântat că am pus bazele unei afaceri robuste pentru această oportunitate de investiţii şi că am intrat în perioada de negocieri exclusive. Operaţiunile de due diligence au început şi aşteptăm să intrăm în detaliile acestei concesiuni de petrol şi gaze naturale în lunile următoare”, a declarat directorul general de la MetalNRG, Rolf Gerritsen.

Separat, compania MetalNRG a anunţat că Pierpaolo Rocco se va alătura Consiliului de Administraţie în postul de director executiv şi va fi responsabil pentru proiectul de petrol şi gaze din România pentru care MetalNRG a intrat în negocieri exclusive.

Pierpaolo Rocco are o experienţă de peste două decenii în industria de petrol şi gaze, inclusiv la mari companii petroliere precum Total SA, Eni SpA şi Royal Dutch Shell PLC, dar şi la subcontractori precum Saipem SpA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *