Comisiile pentru industrii, juridică şi administraţie publică ale Camerei Deputaţilor au stabilit, luni, ca montarea pe clădiri a panourilor fotovoltaice şi solare să se poată face fără autorizaţie de construire, scrie Agerpres.
Conform textului adoptat, se poate executa fără autorizaţie de construire montarea pe acoperişul clădirilor de panouri fotovoltaice – pentru producerea energiei electrice şi sau panourile solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde, cu înştiinţarea prealabilă a autorităţilor administraţiei publice locale şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Amendamentul introdus la Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a fost motivat de preşedintele Comisiei pentru industrii, Iulian Iancu, ca fiind pentru deblocarea programelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniului de producere a energiei electrice pentru autoconsum.
„Permitem montarea pe acoperişul construcţiilor a panourilor fotovoltaice şi panourilor solare pentru producţia de apă, nu atingem cu nimic substanţa legii construcţiilor din România, aducem un instrument în favoarea cetăţenilor României”, a spus Iancu.
Ciprian Roşca, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, a afirmat că MDRAP nu susţine adoptarea sub această formă a proiectului, subliniind că panourile trebuie montate cu autorizaţie.
Citeşte şi:
Legea care anula obligativitatea autorizaţiei de construire pentru panouri fotovoltaice a fost retrimisă comisiilor parlamentare
În replică, Iulian Iancu a precizat că sunt mai multe state europene, precum Polonia, Franţa, Italia, Portugalia, care au aceeaşi abordare. „Nu suntem de acord să punem piedici cetăţenilor noştri să îşi controleze singuri costurile cu energia. Nu am atins cu nimic Legea construcţiilor. Nu există acest precedent în România, dar nici nu a existat până astăzi un imperativ de a aduce cetăţeanului acest mic suport şi de a-l transforma într-un mic producător de energie”, a adăugat Iancu.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Depurați, depurați, da` să-i știm și noi, să ne ferim. Poate reușim să nu ne depurăm prea rău, acu` că vine și vara…