Claudiu Crețu, director la Termoenergetica, societatea de transport a energiei termice din Bucureșt, revine la conducerea Electrocentrale București, producătorul de energie electrică și termică al Capitalei.
“Claudiu Crețu este un profesionist, cu rezultate dovedite în ani de zile. Salut revenirea lui în echipa ELCEN. Sunt convins că împreună putem rezolva o parte dintre problemele termoficării din București și putem să gândim proiecte pe termen lung. Doar printr-o muncă de echipă Bucureștiul se va face bine.”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Buduja.
Claudiu Crețu a fost în perioada 2017-2021 Administrator Special al ELCEN, companie aflată autoritatea tutelară a Ministerului Energiei. Ulterior, Director General al C.M. Termoenergetica București – operatorul sistemului de transport și distribuție a agentului termic din București.
“Revin la ELCEN pentru a continua și urgenta pașii pe care i-am început în 2021: investiții în modernizarea CET-urilor și implementarea unor grupuri noi în cogenerare de înaltă eficiență în linie cu directivele europene. Consider în continuare că o abordare unitară, integrată a sistemului reprezintă soluția pentru a depăși problemele cu care se confruntă încălzirea centralizată în București.”, a spus Crețu.
ELCEN este cel mai mare producător de energie termică și cel mai important furnizor de agent termic pentru sistemul de termoficare din București.
Ce spune Crețu după numire
”Provocarea continuă. Revin la ELCEN din postura celui care cunoaște sistemul de încălzire centralizată ca un ansamblu unitar: de la producerea energiei electrice și termice în cogenerare la transportul și distribuția energiei termice până la consumatorul final. După aprox. 9 ani de experiență în top managementul celor două companii ce formează sistemul de încălzire centralizată din București, vin cu aceeași viziune orientată către schimbare pozitivă.
În iulie 2017, am preluat o mare răspundere, aceea de a redresa ELCEN, aflată în insolvență. Cu perseverență, într-un context foarte dificil în care a fost nevoie de decizii și demersuri complexe pe lângă instituțiile decidente relevante, s-a accelerat ritmul funcționării companiei, ceea ce a crescut semnificativ șansele de redresare a acesteia și de ieșire din insolvență. Azi, ELCEN nu mai este în insolvență.
În iulie 2021, am preluat Termoenergetica în cel mai crunt moment posibil, cu o rețea de termoficare găurită de lipsa investițiilor în ultimii 20 de ani și cu pierderi uriașe. În prezent, cifrele arată că pierderile s-au diminuat; sunt în plină desfășurare lucrări de reabilitare a conductelor în multiple zone din București. Situația se va îmbunătăți treptat.
Revin la ELCEN pentru a continua și urgenta pașii pe care i-am început în 2021: investiții în modernizarea CET-urilor și implementarea unor grupuri noi în cogenerare de înaltă eficiență în linie cu directivele europene.
Consider în continuare că o abordare unitară, integrată a sistemului reprezintă soluția pentru a depăși problemele cu care se confruntă încălzirea centralizată în București și va permite o coordonare mai bună și o funcționare mai eficientă a acestuia „ca întreg”. Sistemul de încălzire centralizată din București, esențial pentru acest oraș aglomerat și dens, are nevoie de acțiuni urgente și sincronizate, de un management strategic eficient, de colaborare între toate părțile implicate și de viziune de ansamblu. Am încredere în echipa de specialiști de la ELCEN, sunt adevărați profesioniști. Împreună putem face schimbări importante”, declară Claudiu Crețu într-un comunicat de presă emis de ELCEN.