Ciucă: prin dezvoltarea proiectelor din domeniul nuclear şi al gazului va fi valorificat potenţialul de a deveni un hub energetic

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că prin dezvoltarea proiectelor din domeniul nuclear şi al gazului natural va fi valorificat potenţialul României de a deveni un hub energetic în regiune.

Precizările au fost făcute în contextul întâlnirii cu cu John Hopkins, preşedinte şi CEO al NuScale, companie americană ce va dezvolta în România tehnologia reactoarelor modulare mici pentru producerea energiei nucleare.

„Includerea energiei nucleare în taxonomia Uniunii Europene privind finanţarea sustenabilă este o soluţie viabilă pentru atingerea obiectivelor României privind independenţa energetică şi decarbonizarea. Prin dezvoltarea în continuare a proiectelor în domeniul nuclear şi al gazului natural vom valorifica potenţialul ţării noastre de a deveni un hub energetic în regiune, vom dezvolta industria şi vom crea noi locuri de muncă”, a afirmat premierul, conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.

În cadrul discuţiilor a fost subliniată importanţa iniţiativei „Parteneriat Global pentru Infrastructură”, lansată în cadrul Summit-ului G7, şi alocarea grantului în valoare de 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de dezvoltare a reactoarelor modulare mici în România de către NuScale.

„Prim-ministrul a menţionat că România va participa, prin Societatea Naţională Nuclearelectrica, cu 9 milioane de dolari pentru co-finanţarea acestei noi etape de programului, având în vedere obiectivul ţării noastre de consolidare a profilului energetic, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare asumate. De asemenea, premierul a salutat deschiderea unui amplasament la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa, pentru a susţine reactorul modular de mici dimensiuni şi parteneriatul cu Universitatea Politehnica Bucureşti, în vederea dezvoltării unui Centru de explorare a energiei NuScale, care să asigure experţi, tehnicieni şi operatori nucleari din România”, menţionează sursa citată.

Nicolae Ciucă a precizat că Guvernul va continua să susţină proiectele privind construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi investiţiile în energie regenerabilă. Potrivit acestuia, diversificarea surselor, resurselor şi rutelor de energie este „esenţială pentru asigurarea stabilităţii şi independenţei” energetice a României.

„Faptul că tehnologia reactoarelor modulare mici, dezvoltată de compania americană NuScale, respectă cele mai înalte standarde de siguranţă nucleară este extrem de important în contextul în care energia nucleară este pilon fundamental prin care putem obţine energie curată, la costuri accesibile pentru cetăţenii români şi pentru economia naţională”, a spus Nicolae Ciucă.

1 Comment

  1. Domnule Ciuca,

    important nu este „sa devenim un hub energetic in regiune”, ci sa reinvestim o parte din profitul obtinut in urma acestor proiecte. Ma gandesc in special la energie eoliana si fotovoltaica. Consilierii dumneavoastra pe probleme de energie, ar trebui sa va spuna – evident, daca stiu – ca doar energia electrica din surse regenarabile, produsa in cantitati mari va avea un pret accesibil pentru populatie si firme, iar simultan va ajuta Romania la reducerea amprentei de carbon. Romania si-a asumat niste lucruri in fata Uniunii Europene. Ajutati cu tot ce puteti, firmele romanesti si straine ce sunt active in Romania, in domeniul energiilor regenerabile. Chematii la discutii pe reprezentantii lor si intrebatii care sunt masurile ce trebuie luate azi, pentru a fi competitivi maine. In alta ordine de idei, firme ca Nordex SE, Vestas si Siemens – Gamesa, abia asteapta sa se relocheze in Europa si este putin probabil sa o faca in Germania si Danemarca, tarile lor de origine. Infrastructura rutiera a Romaniei, inca destul de precara, nu ii prea ajuta cu exportarea produselor fabricate aici. Deci nu ar fi rau sa actionati si in aceasta directie.

    Cu respect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *