Reguli noi pentru citirea contorului la schimbarea furnizorului de energie electrică. Ordin ANRE

Consumatorii casnici de energie electrică nu mai trebuie să aibă în teorie grija plății unor facturi mari pe consumuri estimate atunci când doresc să schimbe furnizorul de energie electrică. Un ordin al ANRE care stabilește cum și când se citește contorul de energie electrică a apărut în Monitorul Oficial.

Mai mulți consumatori casnici de energie electrică au acuzat în ultimul timp un fenomen la schimbarea furnizorului de energie electrică: ultima factură a furnizorului de la care pleacă este mai mare, fiind calculată pe un consum estimat, nu pe cel real arătat de contor, deci mai mare decât cel real. Asta și pentru că fie contorul nu a fost citit, fie clientul nu a transmis indexul autocitit.

Ordinul ANRE nr 25/2021 vine să lămurească, cel puțin în teorie această situație. Ce se schimbă.

Iată art.5 aliniatele 2 și 3:

“Citirea indexului grupului de măsurare pentru decontare aferent unui loc de consum se realizează de către OD (operagtorul de distribuție – n.red.):

  1. În perioada de citire și cu periodicitatea de citire prevăzute în caracteristicile pentru locul de consum
  2. La începutul și sfârșitul perioadei de valabilitate a contractului de furnizare a energiei electrice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. b), în procesul de schimbare a furnizorului, în cazul clienților casnici și noncasnici mici, citirea indexului grupului de măsurare pentru decontare aferent unui loc de consum se realizează de către OD, dacă clientul final nu transmite ordinul autocitit”.

Așadar, ce trebuie să rețineți

În momentul în care doriți să încheiați un nou contract de furnizare a energiei electrice, este de preferat să citiți contorul și să trimiteți indexul noului furnizor, cand semnați noul contract cu acesta. Dacă nu o faceți, operatorul de distribuție (proprietarul rețelei și al contorului, care nu se schimbă pentru dvs. în momentul în care treceți la alt furnizor) este obligat să citească grupul dvs de măsurare – contorul și să transmită indexul noului furnizor.

Probleme care pot apărea în practică

Prima este că, în cazul în care un distribuitor va avea în rețea foarte mulți clienți care doresc să schimbe furnizorul în același timp și nu au contoare inteligente, va fi o provocare să aloce atâția oameni care să vină fizic să citească toate contoarele într-un termen scurt. Asta dacă clienții nu trimit ei autocitirea.

A doua este puțin mai nuanțată. Luăm situația în care clientul își citește contorul și transmite indexul. Între momentul în care intră în vigoare noul contract cu noul furnizor (mai târziu) și cel în care el transmite indexul, curge o perioadă de timp în care el consumă energie electrică, dar de la vechiul furnizor. Apare așadar o diferență de kWh consumați, de la vechiul furnizor, în plus față de ce a transmis el noului furnizor. Legislația nu este foarte explicită aici, ceea ce știm este că nu se pot face compensări de vreun fel între furnizori la migrarea clientului. Deci, în teorie, vechiul furnizor ar mai trebui să emită o factură pentru acest consum, care ar trebui să fie în final cel real, dar pe care distribuitorul are opțiunea ca în final să nu îl mai citească.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *