Citigroup şi Goldman Sachs vor să listeze Hidroelectrica la bursă

Două consorţii au depus oferte pentru intermedierea Ofertei Publice Primare de Vânzare de Acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti emise de Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, citat de Agerpres.

Este vorba despre consorţiul format din BRD – Groupe Societe Generale (lider de sindicat), Citigroup Global Merkets Limited, Societe Generale şi SSIF Intercapital Invest şi consorţiul format din Unicredit CAIB Securities România (lider de sindicat), Goldman Sachs International, Unicredit Bank AG, London Branch, Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română SA şi BT Securities SA.

Procesul de selectare a intermediarului Ofertei Publice Primare de vânzare a unui pachet de 10% din acţiunile Hidroelectrica este derulat de societate sub coordonarea Ministerului Economiei, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

O comisie formată din reprezentanţi ai MECMA şi ai Hidroelectrica vor evalua ofertele depuse.

Potrivit OPSPI, în 2012 vor fi listate pachete de 15% prin ofertă publică secundară pentru companiile Transelectrica, Transgaz, Romgaz, un pachet de 9,84% din acţiunile Petrom, precum şi pachete de 10% din acţiuni ale companiilor Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, prin ofertă publică iniţială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *