E-mobility devine un concept care îşi face încet-încet loc şi în România. Sesizând oportunitatea, cinci tineri au deschis, din banii lor de economii, o făbricuţă de staţii smart de încărcare a maşinilor electrice „made in România” şi deja au zeci de clienţi.
Cine s-a plimbat pe la International Electric and Automation Show, târg de echipamente electrice şi automatizări care a avut loc zilele trecute la Palatul Parlamentului, a văzut cu siguranţă nişte mici cutii galbene pe care scrie „plugpoint”, lângă care era amplasat un roll-up pe care scrie „Producem staţii de încărcare în România”.
„Da, sunt staţii de încărcare fabricate de noi în România. Sunt şi pentru acasă, şi pentru stradă, pentru benzinării, centre comerciale”, ne răspunde un tânăr la primele întrebări, miraţi fiind că într-o ţară care importă masiv vechituri second-hand pe motorină, există şi oameni care au tupeu să facă business în ceea ce la noi este încă aproape SF, dar în Vest este o prezenţă aproape cotidiană: e-mobility.
Îl cheamă Alexandru Rogojinaru, este unul dintre fondatorii business-ului, şi ne răspunde la toate întrebările. „Suntem cinci parteneri, foşti colegi de şcoală generală, şi am deschis afacerea în 2017. A fost şi pasiune, toţi am terminat facultăţi din domeniu, inginerie auto, automaticăm şi ne-am gândit că este un domeniu care va avea viitor. Nu am luat banii de la bancă, am pus economiile proprii, în total vreo 10.000 de euro”. Toţi au vârste cuprinse între 27 şi 33 de ani.
Şi merge?
„Am început cu partea comercială în aprilie. Până acum am vândut deja 20 de staţii, o treime dintre ele pentru consumatori casnici, mici, iar restul pentru firme. Am vândut şi către benzinării. Ţinta este de 40 de staţii până la sfârşitul anului, putem să o atingem. Am avea astfel o cifră de afaceri de 40.000 de euro. Nu sperăm încă la profit, măcar să ajungem pe zero. Aşteptăm să crească piaţa.
Avem staţii cu puteri de la 3,7 KW la 43 KW. Cea mai ieftină este această staţie de perete-wallbox, are o putere de de 3,7 KW kw, şi costă 648 de euro fără TVA. iar cea mai scumpă este una de 44 KW, practic o staţie dublă de 2×22 KW, de stradă-streetbox, care poate alimenta simultan două autoturisme, şi care costă 1.887 de euro fără TVA. Staţiile pot fi alimentate şi la curent monofozat şi la trifazic. Nu folosim componente din China, ci din Germania, nu e atât de mare diferenţa de preţ. Lucrăm cu un atelier din Galaţi, pentru carcase, sunt din aluminiu ca să reziste afară- nu avea rost să ne facem noi atelier de vopsitorie,-iar asamblarea o facem în localitatea 1 Decembrie din Ilfov”, spune Rogojinaru.
Dincolo de staţiile fizice, tinerii au lucrat şi la informatizare. „Doi dintre noi suntem programatori şi lucrăm să le facem smart” spune Rogojinaru. „Facem un sistem automatizat. Trebuie să se găsească uşor , iar banii plătiţi de client trebuie să ajungă repede la proprietar”, spune tânărul, care a mai dat un exemplu despre capabilităţile smart pe care le-au implementat şi care pot fi comanadate prin aplicaţie de pe telefon.
„Să spunem că nu vreau să încarc rapid, ca să protejez bateria maşinii. Pot programa staţia la o putere mai mică, să încarce toată noaptea, de exemplu, atunci când am ajuns acasă. Pot să programez staţia să se oprească sau să pornească, pot să o blochez, şi altele” spune Rogojinaru.
Pe site-ul plugpoint.ro tinerii au pus la un punct un configurator personalizat, care arată de ce tip de staţie este nevoie pentru încărcarea modelului de maşină electrică pe care îl deţine doritorul.
Interesul pentru autoturismele „verzi” (electrice şi hibride) creşte în România, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul ‘Rabla Plus’. Ca urmare, după primele 7 luni din 2018, acestea ajung să deţină o pondere de 2,5% din total piaţă, superioară celei de anul trecut, când aceasta era de doar 1,8%. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, evoluţia este una încurajatoare, creşterea înregistrată în acest an fiind de 225,5% pe segmentul celor electrice (485 unităţi, în primele 7 luni din 2018, faţă de doar 149 în 2017), respectiv +54,5% la cele hibride (1.754 unităţi în 2018, faţă de 1.135 unităţi în 2017).
Sint interesat