Grecia împreună cu alte patru state membre UE au solicitat joi Comisiei Europene să analizeze două opţiuni pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale şi să propună soluţii posibile, în încercarea de a controla costurile în creştere la energie, a informat Ministerul elen al Energiei, informează Reuters, citată de Agerpres
Uniunea Europeană va dezvălui săptămâna următoare un set de propuneri pentru demararea achiziţiilor comune de gaze peste câteva luni, precum şi pentru elaborarea unui preţ alternativ de referinţă la gazele naturale, însă reuniunea de miercuri a miniştrilor europeni ai Energiei s-a încheiat fără un răspuns clar la întrebarea dacă pachetul Comisiei Europene va include şi un plafon de preţ.
Într-o scrisoare trimisă joi Executivului comunitar, miniştrii Energiei din Grecia, Italia, Belgia, Ţările de Jos şi Polonia au propus modificarea referinţelor la preţul gazelor naturale de la hub-ul Title Transfer Facility (TTF) în contractele relevante printr-o măsură legală şi/sau regulatorie la nivelul UE.
Bruxelles-ul susţine că este nevoie de un nou index deoarece preţul de referinţă de la TTF este ghidat de gazele livrate prin conducte şi deci nu mai este reprezentativ pentru o piaţă care include din ce în ce mai multe gaze lichefiate.
De asemenea, miniştrii Energiei din cele cinci state membre vor ca UE să analizeze un plafon impus preţurilor angro la gaze şi un mecanism separat pentru a potrivi oferta şi cererea atunci când plafonul de preţ este depăşit via tranzacţii şi licitaţii extra-bursiere.