Atunci când au justificat plafonarea preţurilor la gaze, Darius Vâlcov, consilier al premierului şi cel socotit artizanul ultimei Ordonanţe care impune taxe noi şi plafoanează preţul utilităţilor, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, au spus că măsura este generată de preţul prea mare cu care se vinde gazul în raport cu cât costă extracţia lui. S-a vorbit despre un preţ de vânzare de trei ori mai mare decât costurile.
Fie că nu au ştiut, fie că au aruncat intenţionat aceste procente, Vâlcov şi Teodorovici nu au spus decât partea care le convine. Au uitat să spună şi care sunt taxele pe care le percepe statul, care sunt egale cu costul de extracţie. Ce mai rămâne companiilor, citiţi mai jos.
Iată declaraţia din seara de 21 decembrie, când a fost anunţată Ordonanţa, făcută de Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici: “Comportament incorect faţă de ce înseamnă economia din România, unde aceste companii şi-au găsit proiecte, dezvoltă proiecte, dar care prin diferite metode, cum e cazul sectorului de gaze să spunem, aplică preţuri, sau sunt diferenţe foarte mari între ce înseamnă preţul de producţie şi preţul pe care consumatorul final îl plăteşte. Aşa că se propune o limitare de 68 lei pe Mwh pe o perioadă de trei ani, până în 28 februarie 2022”.
Susţinând aceeaşi argumentaţie, el a subliniat că necesitatea adoptării unei astfel de măsuri a rezultat din comportamentul “incorect” aplicat de producătorii care vând gaz natural extras la un preţ de trei ori mai mare faţă de preţul de producţie.
Informaţia referitoare la preţul de trei ori mai mare decât costul nu este nouă. Tot în 2018, dar în iulie, Ministerul Finanţelor propunea plafonarea preţului la gaze, de data aceasta la 55 de lei MWh, dar după ce a stat câteva zile în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor, proiectul a fost retras.
Şi atunci, ca şi acum, Darius Vâlcov a ieşit public să justifice măsura.
„Două mari companii, n-am să le dau numele, au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%”, spunea atunci Vâlcov, cu referire directă la Romgaz şi Petrom, cele două companii care extrag gaze din România.
Cât adevăr şi cât fals este în declaraţia lui Vâlcov, preluată apoi de Teodorovici
Lucrul adevărat, verificat de noi atunci, este valoarea de 27 de lei/MWh. Potrivit raportului pe primele trei luni al Petrom, publicat la Bursă, costul de producţie al companiei este de 11,9 dolari pe baril echivalent petrol (bep)-Romgaz nu îl publică. Petrom nu prezintă defalcat costul pentru petrol şi gaze, pentru că extracţia este natural combinată pentru ambele resurse: sonda pentru petrol extrage în multe cazuri şi gazele asociate zăcământului de ţiţei. 1 MWh este echivalentul a 0,59 bep. Deci, costul de extracţie este de 7 dolari MWh, adică 28 de lei, la un calcul grosier.
Ce nu spun Vâlcov şi Teodorovici este că acest cost de producţie înseamnă doar cheltuielile operaţionale ale companiei (OPEX) şi include cheltuielile materiale, plata utilităţilor, salarii, serviciile de întreţinere. Nu include însă plata redevenţei, impozitul suplimentar, amortizările, investiţiile, cheltuielile de explorare şi nici plata impozitului pe profit.
Omiterea acestor costuri, fie din neştiinţă fie cu intenţie (asociaţia petroliştilor din România chiar a acuzat modul în care sunt defăimate companiile din energie) a folosit ca justificare pentru plafonarea preţului gazelor la 68 de lei/MWh, opinia publică fiind convinsă de justeţea măsurii tocmai prin enunţarea acelui profit de 300%. De fapt, cîştigul este mult mai mic, iată şi restul realităţii.
În luna noiembrie, preţul mediu de vânzare a gazelor în România, deci banii încasaţi de Petrom şi Romgaz, era de 90 de lei/MWh. La acest preţ, cele două companii plătesc întâi redevenţă de circa 10 lei (8% în medie, pentru că ea este calculată ca procent de 3-13%, în funcţie de puterea zăcământului, dar aplicată nu la preţul realizat, ci la preţul spot de la bursa vieneză a gazelor,Central European Gas Hub, unde preţul a fost de 120 de lei. Însă, Petrom şi Romgaz plătesc şi impozitul suplimentar aferebnt câştigurilot din liberalizarea pieţei de gaz. La cei 90 de lei, acest impozit este de circa 18 lei pentru fiecare MWh.
Aşadar, doar aplicând aceste două taxe, costul se dublează. Iar din cei 90 de lei, preţul de pe piaţa, costul de extracţie plus acest două taxe este de 55-56 de lei, deci circa 61% din preţ, o altă realitate faţă de cea a cîştigului de 300% pe care îl au Romgaz şi Petrom, avansată de Vâlcov şi Teodorovici.
Companiilor le rămân aşadar 35 de lei la un MWh de gaze, după aceste taxe, din care plătesc atât cheltuielile de capital (Petrom a anunţat investiţii de 3,7 miliarde de lei în acest an, trei sferturi în sectorul de explorare şi producţie, 2,12 miliarde investite deja în primele şase luni), cât şi impozitul pe profitul rămas, de 16%.
Producţia naţională de gaze este de circa 10 miliarde de metri cubi pe an, iar consumul de 11 miliarde, diferenţa fiind importată din Federaţia Rusă.
