Consiliului Concurenţei va lansa în dezbatere publică, în luna aprilie, prima variantă a recomandărilor pe piaţa de carburanţi, iar monitorul preţurilor pentru combustibili va fi funcţional până la sfârşitul lunii iunie, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
„În câteva săptămâni, în aprilie, ieşim cu prima variantă a recomandărilor noastre pe piaţa de carburanţi. O să fie pusă în dezbatere publică. Vedem ce reacţii primim şi la sfârşit când avem o opinie formulată vom transmite spre Guvern şi o să-i sprijinim să transpună cât mai mult din recomandările noastre. Monitorul preţurilor până la sfârşitul lunii iunie va fi funcţional. Avem bani în buget, iar achiziţiile sunt făcute. Deci proiectul va fi implementat până la sfârşitul lunii iunie”, a spus Bogdan Chiriţoiu.
El a afirmat că România are la pompă unele dintre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană (UE), iar aceasta pentru că plătim taxe mai mici decât în UE. De asemenea, şeful autorităţii de concurenţă susţine că preţurile vor varia în funcţie de preţul barilului, iar dacă preţul barilulul trece de nivelul de 60 de dolari, impactul va fi inevitabil.
„Unde e problema, care e greu de tratat în România, este faptul că avem o companie care este foarte mare. Are undeva la jumătate din vânzări şi inevitabil un jucător atât de mare dă tonul. Ideea este cum îl fac pe jucătorul acesta să nu mai fie atât de influent cumva. O idee ar fi cum să facem să fie mai mic. Ca să fie mai mic, acesta este una dintre idei, hai să ne asigurăm atunci când construim autostrăzi, că nu o să fie o singură companie care va domnia autostrada respectivă. Să fie mai mult de două. Avem 6 operatori mari. Să-i vedem pe majoritatea dintre ei pe autostradă. Aceasta va fi una dintre recomandări. În acelaşi timp vrem să facem mai uşor pentru clienţi să afle preţurile, tocmai pentru ca să stimulăm competiţia prin preţ. Imensă nu poate să fie”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.
Chiriţoiu a menţionat că sunt ţări în care la o benzinărie pe autostradă preţurile sunt mai mari decât cele dintr-o localitate secundară.
„Miracole nu putem face, dar să punem presiuni asupra companiilor prin concurenţă să aibă tarife diferenţiate în funcţie de locaţie, punct de serviciu oferit, asta putem să facem şi monitorul preţurilor la benzină ne va ajuta”, a adăugat Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit datelor publicaţiei Oil Bulletin a Comisiei Europene, analizate la începtul lunii martie de AGERPRES, preţul carburanţilor fără taxe în România a continuat să fie mai mare decât media UE, iar, în cazul benzinei, scumpirea din ultima lună a fost de două ori mai mare faţă de cea de la nivelul întregii Uniuni Europene.
La prima săptămâna din martie, în România, benzina costa, fără taxe, 0,525 euro pe litru, iar media UE este de 0,509 euro pe litru. Spre comparaţie, la mijlocul lunii februarie, benzina era, în România, 0,501 euro pe litru, iar media UE era de 0,497 euro pe litru.
În ceea ce priveşte motorina, preţul în România ajungea la 0,621 euro pe litru, faţă de 0,611 euro pe litru, cât este media UE. La mijlocul lunii februarie, motorina costa 0,602 euro pe litru în România, în timp ce media UE era de 0,585 euro pe litru.