
Chimcomplex Borzeşti a lansat în licitaţie proiectul pentru construcţia centralei de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz în Râmnicu Vâlcea, estimat la 203,576 milioane de lei, scrie Agerpres
Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Pilonul I. Tranziţia verde – Componenta 6. Energie – Măsura de investiţii 3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde.
„Chimcomplex SA Borzeşti – Sucursala Rm. Vâlcea – a semnat, în calitate de Beneficiar, contractul de finanţare nr. 4/26.01.2023 în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Pilonul I. Tranziţia verde – Componenta 6. Energie – Măsura de investiţii 3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde”, se menţionează în anunţul publicat pe site-ul de licitaţii publice.
Potrivit sursei citate, obiectivul general al proiectului constă în realizarea unei capacităţi de producţie pe gaz de 108 MWe /89,1 MWt, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) pentru alimentarea cu energie termică a locuitorilor municipiului Rm. Vâlcea.
„Prezenta procedură are ca obiect principal: proiectarea şi ingineria integrată pentru toate instalaţiile şi sistemele principale şi auxiliare din componenţa centralei de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, inclusiv elaborarea tuturor documentaţiilor necesare autorizării şi execuţiei construcţiei centralei de cogenerare; furnizarea echipamentelor şi serviciilor aferente instalaţiilor auxiliare comune din componenţa centralei de cogenerare (…); execuţia lucrărilor de construcţii-montaj pentru întreaga centrală de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate a municipiului Râmnicu Vâlcea; commissioning şi punere în funcţiune pentru toate instalaţiile şi sistemele principale şi auxiliare din componenţa centralei de cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, inclusiv pentru instalaţia de cogenerare cu ciclu combinat şi instalaţia de cogenerare cu motoare termice; autoritatea contractantă decide că va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificări într-un singur termen limită, în a 11-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Totodată, în considerarea prevederilor OUG 98/2017 şi a Normelor de aplicare a acesteia, Autoritatea contractantă stabileşte că operatorii economici pot transmite solicitări de clarificări sau informaţii suplimentare cu 21 de zile înaintea termenului de depunerea ofertelor”, se mai arată în anunţ.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă pe baza celui mai bun raport calitate/preţ. Durata contractului este de 15 luni.
Ofertanţii – operator economic individual sau asociere de operatori economici – vor trebui să facă dovada îndeplinirii cerinţei privind capacitatea tehnică şi profesională prin prezentarea de servicii şi lucrări similare realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 8 ani (împliniţi la data limită stabilita pentru depunerea ofertelor) la nivelul a minimum un contract.
De asemenea, ofertanţii vor trebui să dovedească faptul că au realizat execuţia unei construcţii similare în cadrul unui contract de lucrări de aceeaşi natură ce a inclus proiectarea şi execuţia lucrărilor inclusiv partea de montaj şi punere în funcţiune a echipamentelor şi sistemelor pentru construirea unei centrale cu o capacitate instalată în cogenerare de înaltă eficienţă, pe gaz, flexibilă de minimum 6 MWe şi minimum 10 MWt.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 martie 2025, ora 15:00.