Cheltuielile Ministerului Energiei au fost majorate în 2022 cu peste 6,91 milioane de lei pentru plata unor facturi către clienți care nu erau elibili pentru compensare – Curtea de Conturi

Cheltuielile operaţionale ale Ministerului Energiei au fost majorate, în 2022, cu suma de 6,914 milioane de lei, ca urmare a efectuării unor plăţi din fonduri de la bugetul de stat către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, pentru clienţi finali noncasnici care nu erau îndreptăţiţi să beneficieze de schema de compensare, potrivit actelor normative prin care a fost instituit acest sprijin, reiese din Raportul pe 2022 al Curţii de Conturi, relatează Agerpres.

Astfel, în urma auditului efectuat asupra situaţiilor financiare centralizate ale ministerului s-a constatat plata sumei totale de 5,098 de miliarde de lei pentru beneficiari la care s-a depăşit plafonul de ajutor de minimis de 200.000 de euro, precum şi către un operator economic care nu avea calitatea de consumator final, dar care a achiziţionat energie electrică în calitate de furnizor de energie, precum şi plata sumei de 242.000 de lei pentru clienţi finali noncasnici de energie electrică, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de legislaţie pentru încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

De asemenea, s-a constatat plata sumei de 206.000 de lei către clienţi finali noncasnici de gaze naturale, în condiţiile în care aceştia au fost declaraţi neeligibili pentru plata contravalorii componentelor de tarife/taxe în cazul consumului de energie electrică şi gaze naturale şi plata sumei de 1,367 de miliarde de lei pentru clienţi finali noncasnici de energie electrică şi gaze naturale, fără a fi prezentate date din care sa rezulte îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria IMM.

Pe de altă parte, raportul mai semnalează că în absenţa unor controale eficiente instituite la nivelul Ministerului Energiei, au fost efectuate plăţi din fonduri de la bugetul de stat către furnizori în valoare de 7,049 de miliarde de lei, în baza OUG nr. 118/2021 şi OUG nr. 27/2022 pentru compensarea unor tarife/taxe aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale şi plafonarea preţurilor la energie electrica şi gaze naturale, evidenţiate pe cheltuieli, din care: 187.078 de mii de lei pentru compensarea tarifelor/taxelor aferente consumului la energie electrică şi gaze naturale; 6.861.927 de mii de lei pentru plafonarea preţurilor la energie electrica şi gaze naturale, se mai arată în raport.

Potrivit sursei citate, Ministerul Energiei, în baza celor două acte normative, a efectuat plăţi către furnizori fără a verifica existenţa dreptului creditorului, realitatea şi cuantumul obligaţiei de plată pe baza documentelor justificative, ca urmare a faptului că prin OG nr. 118/2021 şi OG nr. 27/2022 s-a aprobat derogarea, în faza de lichidare a cheltuielilor, de la prevederile Legii nr. 500/2002.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *