Aproape 3 000 de elevi și profesori actuali, dar și viitoarele generații din câte un liceu din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Teleorman, Caraș-Severin și Constanța vor beneficia din luna martie de energie verde datorită inițiativei Grupului CEZ în România de a monta și dona câte o centrală de panouri fotovoltaice cu o putere de 15 kW fiecare.
Inițiativa este o investiție cu impact pe termen lung, în valoare de 15 000 de euro/fiecare liceu, fonduri asigurate de Grupul CEZ în România, arată compania într-un comunicat.
„Una dintre direcțiile principale asupra căreia ne-am concentrat atenția în ultimii ani a fost educația. În aceste momente, în care incertitudinea predomină, noi rămânem vizionari și ne gândim să acționăm cu grijă pentru viitor, oriunde ne va găsi acest viitor. Astfel, ne-am dorit ca fiecare liceu partener în programul Ucenic Electrician, implementat în cele 7 județe în care operatorul Distribuție Oltenia pregătește #GenerațiaViitorului, dar și alte 2 licee din Constanța și Caraș-Severin, acolo unde Grupul CEZ în România produce energie verde, să beneficieze de o acțiune cu impact asupra generației verzi CEZ” a declarat în comunicat Ondrej Safar, CEO CEZ România.
În cadrul proiectului, Fundația Progress, un ONG partener în proiect, și un specialist CEZ au susținut cursuri interactive despre energia verde și eficiența energetică pentru 300 de elevi. Este important de menționat faptul că, după finalizarea lucrărilor, centralele fotovoltaice vor trece în administrarea directă și în patrimoniul primăriei/liceului beneficiar.
Liceele beneficiare ale acestui proiect sunt:
– Liceul Astra Pitești;
– Liceul Tehnic Energetic Craiova;
– Liceul Energetic Târgu Jiu;
– Un liceu din Alexandria;
– Liceul de Transporturi Auto Drobeta-Turnu Severin;
– Liceul Tehnologic „Ferdinand I” Râmnicu Valcea;
– Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina;
– Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița;
– Un liceu din Constanța.
Detaliile tehnice ale investiției:
putere instalată a unui panou este de 285 W;
numărul total de panouri care formează kitul fotovoltaic de 15 kWp este de 54 bucăți;
greutatea panoului este de aproximativ 18 kg;
greutate estimată a kitului fotovoltaic de 15 kWp este de aproximativ 972 kg;
suprafața estimată care va fi ocupată de kitul fotovoltaic de 15 kWp este de aproximativ 100 mp cu posibilități de montaj pe acoperișul clădirilor existente în incinta liceelor.
Grupul CEZ în România este reprezentat prin 9 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power si CEZ ESCO România. Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.
CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeste 1,3 milioane de clienţi.