CEZ a raportat pentru anul pandemic 2020 un profit net mai mare cu 25%: 334 milioane de lei

Pe fondul unui an mai bun pentru activitatea de furnizare, dar și a unor condiții mai bune pentru producția de energie din surse regenerabile, grupul CEZ a raportat pentru 2020 date financiare mai bune decât în 2019.

Grupul CEZ în România a înregistrat în anul 2020 un profit înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 529 milioane de lei, în creștere cu aproape 140 de milioane de lei (36%) față de rezultatul din 2019, potrivit datelor financiare prezentate de companie.

Creșterea a fost datorată “în principal din activitatea de furnizare energie (anul 2020 a fost impactat pozitiv de costuri mai mici cu achiziţia de energie și de creșterea cantităţilor de energie electrică vândute la consumatorii casnici) și din activitatea de producţie de energie eoliană (condiţiile meteorologice mai favorabile au condus la creșterea producţiei)”, potrivit raportului financiar al companiei.

Profitul net a fost de 333,8 milioane de lei, în creștere cu circa 65 de milioane (25%) față de anul 2019, “creștere datorată în principal activităţilor de furnizare și distribuţie energie electrică”, după cum se arată în raport.

„Am fost mereu un membru activ al comunității locale. În anul 2020 am trecut la nivelul următor și ne-am regăsit în prima linie cu echipa proprie de super eroi. Ne-am aflat în permanent dialog cu autoritățile locale și ne-am jucat rolul strategic cu cea mai mare responsabilitate. Echipele noastre s-au concentrat pe intervenția promptă, identificarea soluțiilor, păstrarea calității energiei electrice vitală pentru spitale sau zonele de triaj, alocarea investițiilor în rețea pentru a întâmpina nevoia crescută de energie electrică. Gradul ridicat de digitalizare la nivel operaţional ne-a permis să mutăm activitatea în online în mai puțin de o săptămână, păstrând echipa și clienții în siguranță,  acasă, oferindu-le serviciile și produsele necesare, adaptate nevoilor lor.

Echipa a parcurs încă o etapă de dezvoltare spre o organizaţie autodidactă, în timp ce politicile sustenabile de operare au primit şi în acest an certificarea internaţională GRI, opţiunea Core”, a declarat Ondrej Safar – Country Manager şi Preşedinte al Directoratului CEZ România.

CEZ are în România o capacitate instalată de 622 MW, în eolian și hidro.

Producţia brută înregistrată în anul 2020 de către Parcul Eolian CEZ, a fost de 1.281 GWh, mai mare cu 77 GWh comparativ cu anul precedent. Creşterea a fost datorată proiectelor de eficientizare implementate și a condiţiilor meteorologice favorabile.

Energia electrică produsă de hidrocentralele deţinute de TMK Hydroenergy Power în judeţul Caraş – Severin, în 2020 a fost de 75,2 GWh, mai mare cu 9,5 GWh decât în 2019, datorită investițiilor realizate în reabilitarea canalelor de aducțiune.

Pe partea de distribuție, Distribuție Energie Oltenia a raportat o cantitate de energie distribuită de 6,48 TWh în 2020, în scădere față de cele 6,81 TWh din 2019.

Vânzările de electricitate au fost aproape identice, circa 3,7 TWh.

CEZ este prezentă pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA. După procesul de separare a activităţilor (unbundling) încheiat cu succes în anul 2007, Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.

CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeşte 1,4 milioane de clienţi.

Grupul CEZ deţinea  în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde de euro şi conţine 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfârşitul anului 2012. Totodată, începând cu anul 2011, Grupul CEZ în România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu.

Anul trecut, fondul de investiţii Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) a cumpărat ativele CEZ din România, tranzacția fiind finalizată în acest an, după plata preţului convenit: 4,7 miliarde de lei, aproape un milliard de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *