Centralele de apartament pe gaze ar putea fi interzise din 2029

Vânzarea centralelor termice pe gaze ar putea fi interzisă începând din 2029 în toată Uniunea Euopană, deci inclusiv în România, potrivit unui proiect de directivă care va fi discutat de Comisia Europeană în 27 aprilie.

Oprirea vânzării de centrale individuale pe gaz în UE începând cu 1 ianuarie 2029 apare în draftul de modificare a directivei actuale Ecodesign, ce va fi discutată în cadrul unui forum de consultare al Comisiei Europene mâine, 27 aprilie. Textul noii reglementări ar trebui să fie finalizat în cursul acestui an pentru a fi publicat în 2024.

Intenția Executivului European de a interzice vânzarea de centrale individuale pe gaze a fost devoalată mai demult, prin pachetul RePowerEU, care încuraja statele membre să introducă interdicții naționale pentru centralele de apartament care utilizează combustibili fosili în clădirile existente și în cele noi, dar nu a existat vreo obligație impusă.

Cu acea ocazie, executivul UE își anunțase intenția de a renunța la cazanele pe gaz prin introducerea unor limite de proiectare ecologică mai stricte pentru sistemele de încălzire.

Practic, Comisia Europeană urmează să impună producătorilor de centrale individuale pe gaze un indice minim de eficiență de 115% care este imposibil de atins și reprezintă o interdicție de facto de introducere pe piață a tuturor centralelor termice.

Acest prag minim de eficiență de 115% este o valoare pe care niciun cazan pe gaze sau care funcționează cu alți combustibili ecologici, cum ar fi hidrogenul sau biometanul, nu este capabil să o atingă. Prin urmare, cu aceste limite, practic este aproape sigur că din 2029 vor fi permise la vânzare pe piață doar pompe de căldură electrice (clasice) sau hibride, adică sisteme de încălzire compuse dintr-un cazan cu condensare pe gaz și o pompă de căldură electrică.

Potrivit unei analize a Asociației Energia Inteligentă, la nivelul Uniunii Europene există 65 de milioane de centrale termice individuale montate, ceea ce face ca înlocuirea gazului ca formă de încălzire să nu fi nici ușoară și nici rapidă, mai ales că mulți proprietari nu au bani pentru înlocuirea lor cu mult mai scumpele pompe de căldură.

Condorm analizei Asociației publicată în februarie, opt țări europene au început deja procesul de interzicere a utilizării centralelor pe gaz în clădiri:

Danemarca – a interzis din 2013 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale. A stabilit ca până în anul 2028 jumătate din imobile să fie racordate la rețeaua de încălzire centralizată.

Norvegia – a interzis din 2017 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale

Olanda – a interzis din 2018 racordarea de noi clădiri la rețeaua de gaze naturale

Franța – datorită introducerii limitelor de emisii de CO2 a instalațiilor de încălzire a noilor imobile, de facto a interzis din anul 2022 montarea de centrale pe  gaz și pe produse petroliere

Austria – interzice din anul 2024 repararea vechilor centrale termice și montarea de noi centrale termice

Germania – impune din anul 2024 obligația ca 64% din energia folosită pentru noi sisteme de încălzire să fie din energie regenerabilă, de facto interzice din anul 2022 montarea de centrale gaz și produse petroliere

Marea Britanie – interzice din anul 2025 montarea de centrale pe gaz și produse petroliere în imobilele noi

Belgia – interzice din anul 2025 montarea de centrale pe combustibili fosili în imobilele noi

 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *