Creşterea preţurilor la carburanţi în România, inevitabilă din cauza creşterii accizelor decisă de Guvern, va fi accentuată de creşterea cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, generată de uraganul Harvey. Deja carburanţii sunt mai scumpi, de azi, cu cinci bani pe litru.
OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România şi liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor, a scumpit azi cu 5 bani pe litru benzina şi motorina vândută în staţiile sale. Decizia, care poate fi doar începutul unei serii de creşteri de preţuri, este generată de creşterea cotaţiilor internaţionale la benzină şi motorină, ca efect al uraganului Harvey, care a lovit Statele Unite.
Uraganul, cel mai puternic din Texas din ultimii 50 de ani, a făcut ca un sfert din capacitatea de rafinare a Statelor Unite să fie indisponibilă. Ca atare, potrivit unei relatări de ieri a agenţiei Reuters, preţul benzinei a crescut cu 10% în doar o zi, iar preţul petrolului a crescut cu aproape 3%. În Statele Unite, benzina a ajuns să coste peste doi dolari galonul, un maximum al ultimilor doi ani. În aceste condiţii, pentru a susţine cererea, spre continentul american merge o cantitate tot mai mare de carburanţi produşi în rafinăriile europene, ceea ce, evident, pune presiune şi pe preţurile de pe Bătrânul Continent şi pe cele din zona noastră.
Românii au ajuns să simtă aşadar în propriile buzunare deja creşterile de preţuri, după scumpirea de vineri dimineaţă. În cea mai ieftină staţie din Bucureşti, cea de pe Şoseaua Alexandriei, motorina costă 4,61 lei pe litru, iar benzina 4,66 lei pe litru.
În aceste condiţii, majorarea accizelor vine cum nu se poate mai prost pentru şoferii din România, care vor avea parte de scumpiri şi mai mari. Chiar dacă se va face în două trepte (la 15 septembrie şi 1 octombrie), creşterea accizelor va însemna un plus de 38 de bani pentru fiecare litru de benzină şi motorină, suplimentar faţă de scumpirea generată de creştrerea cotaţiilor internaţionale la carburanţi.
De altfel, acastă creştere în două faze a accizei a fost o decizie de ultim moment a Guvernului, luată tocmai pentru a nu produce un şoc, atât la nivelul consumatorilor, cât şi la nivelul veniturilor bugetului. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a spus că s-a procedat aşa pentru „a nu crea un șoc la nivelul consumului, care poate genera creșteri de preț, automat scăderi de consum și poate afecta bugetul de stat”.