Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa s-a făcut cu români

Compania germană Energy Mohring a inaugurat recent în localitatea Eggebek, aproape de graniţa Germaniei cu Danemarca, cel mai mare parc solar din Europa, iar montajul panourilor solare a fost făcut de o firmă românească.

 

Montajul celor 400.000 de panouri solare care echipează parcul solar de la Eggebek a fost realizat o companie românească, Enercons Guset, în doar patru luni. Parcul  are o capacitate de 83 MW şi se întinde pe o suprafaţă de 3,2 km ² pe locul unei vechi baze NATO. Investiţia totală a fost de 130 de milioane de euro, scrie money.ro.

Compania românească  care a amplasat panourile, a folosit o echipă de 200 de muncitori din comuna arădeană Tudor Vladimirescu. Românii au montat 3.000 de panouri pe zi în fiecare dintre cele patru luni. Toate panourile au cântărit 4.000 de tone şi au fost aduse cu 200 de tiruri.

„Am făcut ceva gigantic aici. 83 de MW în patru luni. Ne mândrim cu faptul ăsta că nişte oameni atât de mici au putut face nişte lucruri atât de gigantice”, a spus patronul companiei româneşti, Valentin Guset. Potrivit acestuia, nemţii au apelat la serviciile Enercons pentru că echipa sa este foarte cunoscută în Europa şi a mai lucrat, tot pe fotovoltaic, in Germania, Italia şi Belgia.

Guset nu a vrut să dezvăluie cât a câştigat el din afacere, spunând că e important că şi-a trecut în CV montajul celui mai mare parc solar din Europa.

Parcul solar Eggebek se întinde pe 4 km de la nord la sud şi pe 0,8 km de la est la vest . Panourile sunt produse de Danfoss şi folosesc o tehnologie are permite o producţie de energie mai mare la o suprafaţă a panoului mai mică faţă de produsele clasice existente acum pe piaţă. Urmare a acestui lucru, energia produsă în parcul din Eggebek va fi cu până la 30% mai ieftină decât media pieţei germane.

 

4 Comments

  1. este fantastic sint electrician de inalta si joasa sudor lucrez in spania din 2006 si locuiesc cu familia
    loja andaluzia granada as dori sa lucrez la asa ceva multumesc

  2. Stimati domni de la ENERGCONS Guset va informez ca in Romania mai sunt echipe cu calificare inalta in domeniul montarii de panouri solare/fotovoltaice , cu experienta de peste 5 ani in Italia si am fi interesati pentru o colaborare la montaj in sudul tarii ,de aici fiind majoritatea muncitorilor . Persoana de contact : Eugeniu Apostoiu 0728.228.718 .

  3. ” Durerea ” noastra ca romani este ca lucram foarte bine pentru altii si la altii si nu suntem in stare sa aducem acesti oameni sa faca cel mai mare parc voltaic in Romania , tara cu una dintre cele mai mari insolatii din Europa ! De prin anii ’80 cand ne chinuiam sa facem panouri solare din tabla si sticla vopsita in negru si biogaz din tot felul de dejectii , nu reusim , nici astazi sa facem ceva pentru ca soarele sa lucreze si pentru noi . La prima vedere de problema se ocupa multa lume dar nu prea se vede ! Oare putem face ceva in aveasta privinta ? S-ar putea intalni toti factorii interesati sa miscam un pic guvernul in aceasta privinta ? Hai sa vedem .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *