Cehia îi exclude pe rușii de la Rosatom din proiectul noii unităţi nucleare de la Dukovany, în urma scandalului diplomatic

Guvernul ceh a anunţat luni că exclude agenţia nucleară rusă Rosatom dintr-o licitaţie de mai multe miliarde de euro pentru construirea unei noi unităţi într-o centrală nucleară locală, pe fondul tensiunilor diplomatice cu Moscova, relatează AFP, citată de Agerpres.

Decizia survine după expulzări reciproce ale diplomaţilor din ambele ţări, în timp ce Praga a acuzat serviciile secrete ruse că au orchestrat o explozie mortală pe teritoriul ceh în 2014.

„Nu se va cere Rosatom să furnizeze documente pentru evaluarea securităţii”, a declarat jurnaliştilor ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Karel Havlicek.

După această decizie de excludere, companiile FED, franceză, KHNP, sud-coreeană, şi Westinghouse, americană, rămân în cursă pentru a câştiga contractul pentru construirea unei noi unităţi în centrala nucleară Dukovany, situată în sudul ţării, până în 2036.

Conflictul expluzărilor

Un număr de 18 diplomaţi ruşi, identificaţi de serviciile de informaţii cehe ca spioni, au părăsit luni Praga pentru a ajunge la Moscova şi 20 de diplomaţi cehi au fost de asemenea expulzaţi de Rusia.

Decizia Republicii Cehe de a expulza 18 diplomaţi ruşi, acuzaţi de spionaj, constituie „o provocare”, a afirmat luni Kremlinul, informează AFP.

„În mod categoric, nu suntem de acord cu astfel de concluzii” cu privire la diplomaţii ruşi, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Aceasta este o provocare şi un act inamical”, a subliniat el.

Sâmbătă, autorităţile cehe au anunţat că expulzează 18 diplomaţi ruşi implicaţi, potrivit serviciilor de informaţii ale Cehiei, în sabotarea unui depozit de muniţii care s-a soldat cu doi morţi în 2014.

În paralel cu expulzarea celor 18 diplomaţi ruşi identificaţi drept agenţi ai serviciilor de spionaj ale Moscovei, Praga a dat asigurări sâmbătă că are „probe de necontestat” care implică agenţi ai GRU, informaţiile militare ruse, în explozia de la depozitul de muniţie de la Vrbetice. Poliţia cehă a anunţat că este în căutarea a doi bărbaţi deţinători de paşapoarte ruseşti pentru rolul lor presupus în acestă explozie, care poartă aceleaşi nume cu suspecţii în tentativa de otrăvire cu Noviciok a fostului agent dublu Serghei Skripal în Marea Britanie în 2018.

Rusia a replicat duminică, anunţând că 20 de angajaţi ai ambasadei Republicii Cehe la Moscova au fost declaraţi „personae non grata” şi trebuie să părăsească ţara înainte de sfârşitul zilei de luni. Acest anunţ a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe rus, după convocarea ambasadorului ceh la Moscova, Vitezslav Pivonka.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a denunţat luni acuzaţii „fabricate la repezeală” şi menite, potrivit ei, să deturneze atenţia de la „problemele acumulate în ţările Uniunii Europene şi în general în Occident”. „Fără îndoială, în spatele tuturor acestor lucruri se află SUA”, a afirmat Zaharova în timpul unei intervenţii la postul public de televiziune Rossia 1.

Statele Unite şi Marea Britanie şi-au exprimat pe deplin solidaritatea cu Cehia în disputa cu Rusia.

Cehia a transmis că expulzarea de către Rusia a celor 20 de angajaţi ai ambasadei sale la Moscova ca răspuns la expulzarea de către Praga a 18 diplomaţi ruşi este o reacţie mai puternică decât s-a aşteptat, iar guvernul va lua în considerare noi măsuri.

Ce presupune noul proiect nuclear

Cehia dorește să construiască un nou reactoor nuclear. CEZ, compania controlată în proporţie de 70% de statul ceh, deţine unitatea de la Dukovany, şi gestionează construirea acestui proiect, estimat la cel puţin şase miliarde de euro, cu o capacitate de 1.200 MW.

Centralele nucleare pe care CEZ le are la Dukovany şi Temelin asigură aproximativ 38% din necesarul de energie electrică al Cehiei. Guvernul vrea ca CEZ să conducă proiectele nucleare și, de aceea, grupul ceh de utilități a vândut inclusiv operațiunile din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *