mn

Cea mai mare companie independentă de rafinare din Europa a dat faliment

Pertroplus, care deţine cinci rafinării în vestul Europei, a cerut insolvenţa, pentru că nu-şi poate plăti datoriile de 1,75 miliarde de dolari.

Firma elveţiană Petroplus, cea mai mare companie independentă de rafinare din Europa a solicitat intrarea în insolvenţă, după eşecul negocierilor cu creditorii săi referitoare la datoria de 1,75 miliarde de dolari.

Compania va declara insolvenţa în Eleveţia şi în toate celelaltze ţări în care operează. Petroplus are cinci rafinării în Europa, în Elveţia, Franţa, Belgia, Germania şi Marea Britanie. Compania a raportat o pierdere netă de 413 milioane de dolari în primele nouă luni ale anului trecut şi a decis recent să-şi vândă rafinăria din Franţa. Unitatăţile de procesare din Elveţia şi Belgia ar putea avea aceeaşi soartă. „Am încercat din răsputeri să nu ajungem aici, dar nu am reuşit să ajungem la un acord cu creditorii, date fiind condiţiile foarte dificile de pe piaţa creditelor dar şi din sectorul de rafinare” a spius CEO-ul Petroplus, Jean-Paul Vettier.

Compania a fost retrogradată de Standard & Poor’s anul trecut, de la B la CCC+. Profitabilitatea rafinăriilor a scăzut foarte mult în ultimul timp, ca urmare a creşterii costurilor de operare, a încetinirii economiilor europene şi a cotaţiilor la ţiţei, care cresc mai repede decât cele ale produselor petroliere. Potrivit unei cercetări a companiei de consultanţă în energie Wood Mackenzie, în 2010, 29 din 96 de rafinării europene nu au putut genera profit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.