Cea mai mare baterie de stocare a energiei din România este de departe suma mașinilor electrice ale oamenilor. Cum ar fi putut fi folosite mai eficient și pentru șoferi și pentru rețeaua electrică

Cei 50.000 de posesori de mașini electrice ar fi avut posibilitatea să încarce bateriile mașinilor la prețuri mult mai avantajoase în unele momente, exact cele în care și rețeaua electrică națională ar fi avut nevoie de ele în priză. Situația de acum de Paști este un bun exemplu.

“În România, în prezent, sunt înmatriculate cca 8,5 milioane de autoturisme, din care 50.000 sunt electrice. Adică doar 0,6% din totalul autoturismelor menționat. Bateriile din aceste mașini înseamnă 2.000 de MWh, aproape de 5 ori mai mult decât capacitatea instalată în baterii legate la Sistemul Energetic Național”, a spus primvicepreședintele patronatului regenerabililor, PATRES, la un eveninent de specialitate.

„Trebuie numai să le folosim smart – de exemplu prin tarife dinamice. În curând vom avea de 10 ori mai multe autovehicule electrice, vom putea să le conectăm la retea și să ne jucăm cu capacitatea pe care o vom avea în mașini și atunci se va întâmpla un fenomen disruptiv care va duce prețul energiei și costul <carburantului> în jos”, a precizat Martin Moise, insistând că este necesar, în acest mecanism, să vedem mai departe.

„Azi, suntem în țara în care racordarea la utilități este, de multe ori, misiune imposibilă, în timp ce în China deja sunt în operare stații care încarcă cu 1 MW și care elimină și acel ultim factor care te oprește să cumperi o mașină electrică că trebuie să stai mult timp să o încarci. Fix 5 minute, atât va trebui să stai cu mașina la încărcat”, a completat Moise.

Cum ar fi putut fi ajutate și rețeaua electrică și șoferul

Discuția despre necesitatea stocării energiei este cum nu sa poate mai actuală acum, atât în contextul mai larg al dezvoltării regenerabilelor, cât și în situația particulară a zilelor următoare, când, pe fondul unui consum mic de energie cauzat de sărbătorile pascale (se vehiculează consumuri instantanee minime isotrice, de doar 2.000-2.600 MW), rețeaua va fi sub un stres enorm, și deja s-au făcut pregătiri la toate nivelurile pentru a se depăși situația fără pene de curent sau mai rău chiar.

Un tarif dinamic presupune un preț orar al energiei electrice, calculat în funcție de prețul pieței pentru ziua următoare (PZU) plus o marjă, desigur plus tarifele de rețea și taxele. Adoptarea lui poate fi socotită riscantă pentru client din cauza volatilității mari a PZU (s-a ajuns si la peste 3.000 de lei/MWh în orele de vârf), dar există și câteva avantaje mari.

Primul este acela că clientul va ști dinainte care este prețul, chiar dacă este variabil. OPCOM publică în fiecare zi, la ora 14.00, prețul PZU valabil ziua următoare, pe intervale orare. Apoi, cel mai important, se poate ajusta consumul în funcție de acest preț – clientul poate consuma puțin când prețul orar este mare și mult când prețul este mic. Și, mai ales, nu trebuie uitat de fenomenul prețuilor negative, care apar și în România în zilele însorite, deocamdată în week-end, dar fenomenul se va amplifica.

Revenind la mașina electrică și la această perioadă. Spre exemplu, dacă ar fi existat preț dinamic, ar fi fost foarte avantajos pentru proprietarii de mașini electrice să pună mașina la încărcat exact în perioada în care consumul este foarte mic, din cauza prețului care va fi foarte mic (am estima chiar negativ sâmbătă și duminică la miezul zilei), deci ar fi plătit mult mai puțin pentru energia stocată. Pentru rețeaua electrică, acest plus de consum, de, să presupunem, 2.000 MWh într-o oră, ar fi putut de asemenea, rezolva mare parte din probleme.

Pentru a se putea face asta la scară largă (furnizorii au deja prețuri dinamice în oferte pentru că sunt obligați de un regulament european) trebuie mai întâi ca clientul să aibă un contor inteligent, care să poată măsura și trimite date despre consum pe intervale orare. Și, mai ales, aceste prețuri au sens în momentul în care se va ieși din mecanismul actual de plafonare, care este valabil până la 30 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *