Ce spune Restart Energy după ce a crescut de peste două ori prețul gazelor pentru clienții casnici

Restart Energy, unul dintre furnizorii mai mici de gaze naturale dar care a atras în trecut clienți cu pețuri competitive, a crescut prețul de furnizare al gazelor către clienți, pe contractele în derulare. Compania spune că a fost obligată să facă acest lucru de creșterea prețurilor din piețe, regretă situația creată, în urma căreia admite că este posibil să piardă din clienții pe care i-a atras cu greu, și spune că este posibil să vină cu prețuri mai bune în prima parte a anului viitor.

Clienții Restart Energy au primit în această lună o notificare prin care au fost înștiințați despre faptul că, începând cu 1 octombrie, prețul gazelor crește la 0,22 lei/kWh, fără tarife de rețea și taxe. Prețul vechi din contract era de 0,084 lei/kWh, deci prețul propus este de peste două ori și jumătate mai mare. Notificarea a venit clienților care accesaseră oferta Gas Go online a companiei și aveau un contract în derulare în baza acestui plan tarifar, potrivit mai multor relatări ale clienților Restart.

În notificare compania a anunțat că prevederile contractuale și legislația îi permit să facă această modificare, la care a fost obligată să recurgă din cauze independente de ea: scăderea producției interne de gaze, înmagazinarea sub nivelul prognozat, nerespectarea unor obligații de livrare de către partenerii cu care Restart avea contract, creșterea prețurilor pe piețele internaționale.

Răspunzând la solicitarea unui client care cerea explicații pe marginea situației create, Restart a trimis următorul punct de vedere:

Restart nu și-a dorit situația actuală! Regretă să piardă consumatori mai ales dupa o muncă intensă de contractare a lor în prima parte a anului,

Baza legală a notificărilor – s-a produs o modificare de circumstanțe inexistentă la momentul încheierii contractelor de furnizare (conform condițiilor generale de furnizare)

-prețul energiei și al gazelor a crescut pe burse încă din aprilie – mai. Și au depășit record după record – peste 1000 lei/MWh la energie si 250 lei/MWh la gaz.

Restart a luat măsuri abia atunci cand situația a devenit critică

Într-o situație extrem de complicată, doar creșterea prețurilor mai permite continuarea furnizarii energiei si gazelor pentru clienții Restart

Restart își propune să revină la prețuri mai competitive incepând cu prima parte a anului viitor, în funcție de evoluția pieței.

Până atunci, Restart își îndrumă clienții să aleagă o ofertă competitivă cu speranța că va pierde cât mai puțini consumatori.

“Suntem convinși că imaginea companiei va avea de suferit! Din nefericire, este o situație extrem de complicată și nu dorim să ajungem în situația altor furnizori de a direcționa clienții către furnizorii de ultimă instanță la prețuri extraordinare”

Citește și:

Atenție! Gazul pentru populație se scumpește și pe unele contracte aflate în derulare. Ce a trimis Engie clienților

Restart Energy, furnizor independent de energie electrică și gaze naturale cu capital românesc, firmă fondată la Timișoara acum șase ani, avea, la jumătatea acestui an, circa 50.000 de clienți casnici de energie electrică și gaze.

Citește și:

ANRE și ANPC vor face controale la furnizorii de gaze care aveau prețuri fixe pentru clienți dar le-au crescut – ministrul Energiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *