Ce spune E.On despre îndemnul primarului din Vaslui care a solicitat locuitorilor să încheie noi contracte de electricitate cu E.On

E.On Energie România a reacționat după publicarea textului cu titlul “Un primar din Moldova îndeamnă oamenii să încheie noi contracte de electricitate cu E.On. Le zice că e absolut necesar și că altfel vor plăti cel mai mare preț din piață”. Furnizorul de energie spune că respectă dreptul tuturor clienților de a alege ce furnizor doresc și că echipele sale merg în mediul rural, cu anunțul prealabil făcut autorităților locale, de a informa clienții.

Mai întâi, textul inițial:

Un primar din Moldova îndeamnă oamenii să încheie noi contracte de electricitate cu E.On. Le zice că e absolut necesar și că altfel vor plăti cel mai mare preț din piață

Și acum, integral, precizarea trimisă de E.On pe marginea acestui subiect, venită în urma solicitării noastre:

“Odată cu liberalizarea pieței de gaze naturale de la 1 iulie 2020, respectiv liberalizarea pieței de energie electrică la 1 ianuarie 2021, orice consumator casnic are dreptul să îşi schimbe furnizorul prin alegerea unei oferte din piața liberă.

E.ON Energie România susține dreptul consumatorilor de a alege din piața concurențială oferta cea mai potrivită nevoilor proprii. În acelaşi timp, consumatorii au şi dreptul la o informare corectă pentru a alege oferta care se potrivește cel mai bine nevoilor lor.

În acest an, ținând seama de restricțiile impuse de pandemie care au condus inclusiv la închiderea sau limitarea activității unora dintre Magazinele E.ON, dar și de faptul că numeroși consumatori de energie din mediul rural nu sunt familiarizați cu pașii pentru încheierea contractelor online, am decis să venim în întâmpinarea acestora prin intermediul unor echipe mobile de consultanți.

Rolul acestora este de a informa asupra procesului de liberalizare, asupra pașilor care trebuie urmați pentru schimbarea contractului, totodată fiind puse la dispoziția clienților actuali și potențiali oferte de servicii de furnizare gaze naturale și energie electrică, soluții și pachete de asistență tehnică.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, echipele de consultanți door-to-door anunță în prealabil autoritățile locale în legătură cu prezența lor în respectivele localități, astfel încât demersul de informare să ajungă la cunoștința cât mai multor consumatori interesați.

Dorim să precizăm că informarea transmisă autorităților locale face referire doar la data la care echipele noastre vor fi prezente în localitate, locul în care se vor afla și documentele pe care consumatorii trebuie să le aibă asupra lor în cazul, în care doresc să opteze pentru un contract de energie din piața liberă.

Despre E.ON Energie România

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *