Asociația „Romanian Photovoltaic Industry Association” (RPIA) și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), reprezentând producători, dezvoltatori și prestatori de servicii și echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de peste 5 GW, salută lansarea Contractelor pentru Diferență (CfD), singurul mecanism de sprijin care, conceput și implementat în concordanță cu reglementările europene, protejează atât consumatorii finali, cât și investitorii de volatilitatea pieței, arată un comunicat de presă comun pe care vi-l prezentăm integral în continuare.
Sectorul energetic național și cel european trec printr-o transformare accelerată ca urmare a crizei energetice ocazionate de pandemia de COVID-19 și de invazia Rusiei în Ucraina, care a condus la o creștere fulminantă a prețurilor și a determinat o reorientare către tehnologiile curate. În acest nou context strategic, în care asigurarea implementării rapide și eficiente a surselor regenerabile a devenit prioritară, sunt necesare politici, măsuri și mecanisme care să susțină obiectivele de tranziție.
CfD-urile au un rol esențial în atingerea acestor ținte, ca urmare a faptului că protejează consumatorii și investitorii de volatilitatea economică și politică, reducând astfel costul capitalului și stimulând investițiile datorită stabilității veniturilor pe termen lung. Pentru România, o piață cu un potențial incontestabil, dar cu un cadru de reglementare impredictibil, acest mecanism este esențial pentru a crește gradul de încredere al tuturor actorilor implicați.
În contextul noului obiectiv european privitor la energia din surse regenerabile (SRE), de 42,5%, care pentru țara noastră ar înseamnă o creștere a ponderii SRE la peste 40% (11,1 GW fotovoltaic și 11,4 GW eolian), cei 5 GW în proiecte fotovoltaice și eoliene CfD contribuie substanțial la atingerea țintelor naționale. Pe lângă impactul direct asupra mixului energetic, susținerea dezvoltării tehnologiilor curate are beneficii socio-economice considerabile, dat fiind că fiecare 1 euro investit aduce un aport la economie de 1,3 euro, iar fiecare 1 milion de euro creează 6,1 locuri de muncă. În acest sens, pentru România, mecanismul CfD susține atingerea țintelor privind energia SRE, stimulează investițiile și crește gradul de atractivitate al pieței, protejând concomitent consumatorul final.
Asociațiile RPIA și RWEA atenționează că pentru ca mecanismul să aibă efectul scontat, este necesar un cadru clar și transparent, care să abordeze în mod corespunzător riscurile legate de investițiile pe termen lung și care să asigure predictibilitate, condiții fundamentale de asigurare a finanțării necesare construirii proiectelor ce vor intra sub incidența acestui mecanism.
Niste hoti care vor sa dea o alta teapa statului.
Niste hoti! O teapa de trei miliarde euro.