Ce se va întâmpla cu prețurile la energia electrică pentru populație, de la 1 iulie ANALIZĂ

Răspunsul scurt și dezamăgitor este că nimeni nu poate spune clar, pentru că suntem în situația în care, legal, de la 1 iulie, dacă nu se schimbă ceva, ele nu mai pot fi reglementate și se vor liberaliza practic forțat. Am putea crede că, dată fiind scăderea prețurilor din piață, consumatorii casnici vor avea facturi mai mici în urma liberalizării, dar lucrurile nu stau tocmai așa. Mai jos, scenariile, explicațiile și cifrele

“ANRE nu mai poate reglementa, acum, prețuri la energie electrică pentru semstrul doi al anului. Se discută acum despre posibilitate ca Guvernul să emită o Ordonanță de Urgență prin care să se dea dreptul ANRE să reglementeze de data aceasta prețul, pentru că, altfel, dacă prețurile se vor liberaliza automat, există posibilitatea creșterii prețurilor pentru consumatorii casnici de la 1 iulie. Guvenul nu a luat încă o decizie în acest sens, mai analizează”, ne-au declarant surse apropiate situației

Situația prețurilor pentru energia electrică plătită de populație este destul de complicată în acest moment.

În momentul de față, populația primește, în principal, energie electrică la prețuri re-reglementate de stat, iar furnizorii de ultimă instanță obligați (Enel, Electrica, CEZ și E.On) cumpără, în acest sens, mare parte din energia electrică, tot la prețuri fixate de ANRE, de la Hidroelectrica (102 lei/MWh) și Nuclearelectrica (188 de lei/MWh), cei doi producători de stat fiind obligați să vândă la acest preț cantitățile necesare consumului populației.

De la 1 iulie, pe baza actualului calendar de de-reglementare, furnizorii ar fi trebuit să primească la preţuri reglementate mai puţină energie, potrivit deciziei ANRE, urmând să completeze necesarul cu achiziţii din piaţă, iar de la 1 ianuarie 2021, piaţa reglementată dispare, iar toată energia pentru populaţie va fi achiziţionată de pe piața liberă.

Numai că ANRE nu mai poate stabili aceste prețuri și cantități pentru a doua jumătate a anului 2020, pentru că, după ce a făcut-o în trecut, a fost dată în judecată de Nuclearelectrica tocmai pentru că a impus obligația unor cantități și prețuri fixe, și a pierdut procesul.

Combinația componentelor facturii

Există așadar câteva posibilități: fie în lipsa oricărei intervenții, prețurile se vor liberaliza de la sine la 1 iulie, fie ANRE va reglementa prețurile și în a doua jumătate a anului, dacă Guvernul (sau poate Parlamentul) vor emite in act normativ care să-i permită acest lucru, fie prețurile pentru semestrul doi vor fi reglementate chiar de Guvern, înainte de sfârșitul perioadei de urgență, întrucât și-a creat această posibilitate.

Ar scădea sau ar crește prețurile dacă piața s-ar liberaliza? Răspunsul este complicat: dacă privim actualele oferte concurențiale de pe comparatorul de prețuri al ANRE, niciuna nu este mai bună decât prețul final reglemengat-am ales zona Bucureștiului. Pe de altă parte, nu toate ofertele sunt acolo, iar, de exemplu, Hidroelectrica are o ofertă despre care spune că este comparabilă cu cea a furnizorului de ultimă instanță obligat. Vom scrie despre ea și comparațiile cu ale celorlalți într-un material viitor.

Să disecăm factura

În momentul de față, prețul din factura finală a consumatorului casnic reglementat este compus din: prețul reglementat, pentru energia de la Hidro și  Nuclearelectrica pentru consumul casnicilor, prețul din piața liberă, pentru energia achiziționată din piața liberă, prețul pentru componenta de ajustare-adică partea de costuri din factură care nu au fost recunoscute în trecut, marja furnizorului, tarifele (transport, distribuție), certificatele verzi, acciza și TVA.

Componenta de ajustare este o sumă de bani pe care furnizorii o percep în factură, reglementată de ANRE, pentru a se recupera costurile nerecunoscute cu achiziția energiei electrice în trecut- furnizorii au cumpărat energia din piață la costuri mai mari decât cele recunoscute de ANRE care au putut fi transferate clienților. Potrivit reglementării actuale, s-a calculat ca furnizorii își vor acoperi în total aceste costuri prin prețurile reglementate de ANRE până la finalul anului.

Nu toată energia consumată acum de casnici este cumpărată de furnizori la prețurile reglementate, zo parte din ea este cumpărată de pe piața liberă la prețurile pieței. Ele ai fost stabilite ex-ante, cumva, de ANRE când a stabilit prețurile finale pentru populație, pentru semestrul care se încheie la 30 iunie.

Evoluția combinată a acestor ultime două componente poate să dea o idee asupra a ce se va întâmpla cu facturile populației de la 1 iulie, inclusiv asupra deciziei: se vor liberaliza prețurile mai devreme, adică la 1 iulie, sau vor fi reglementate încă șase luni?

Iată cum stau cifrele

Am ales unul dintre cei cinci FUI, pentru zona Capitalei, Muntenia Sud, și anul Enel Energie Muntenia. Să disecăm factura!

Ponderat  cu cantitățile pe fiecare tip de achiziție, costul de achiziție mediu al energiei, recunoscut și plătit de casnicii de la reglementat este de circa 175 de lei/MWh. S-a ajuns la el din prețul pentru energia cumpărată la preț reglementat de ANRE, de la Hidro și Nuclearelectrica, de 132 de lei/MWh, și cel cumpărat pentru energia din piața liberă, de 260 de lei/MWh-acesta fiind prețul recunoscut pentru această achiziție din piața liberă pentru toți furnizorii. Urmează componenta de ajustare, adică a costurilor nerecunoscute în trecut, de 17 lei/MWh, și componenta de furnizarare, de 34 de lei/MWh, pentru acest furnizir. Pentru lizibilitate, ne vom opri la acestea.

Dacă piața va rămâne reglementată, este posibilă o mica scădere a prețului final, pentru că prețurile de  din piață au mai scăzut, iar acel preț pentru energia luată din piața liberă, de 260 de lei, este mai mic și probabil va fi și în continuare: pentru luna iunie, spre exemplu, indicatorul ROPEX FM al OPCOM (prețul mediu pentru toate contractele încheiate pe piețe cu livrare la momentul respectiv) este de 246 de lei. Atenție însă, acest lucru trebuie ponderat cu faptul că Hidro și Nuclearelectrica (cele care vor fi perdantele prelungirii reglementării) vor livra ceva mai puțin furnizorilor, pentru piața reglementată, la prețurile mici impuse de ANRE.

Pe de altă parte, nu se știe ce se va întâmpla cu acea componentă de ajustare, (ar putea fi redusă, de exemplu, considerându-se că furnizorii recuperează mai repede) iar jocul dintre această componentă și cea de achiziție din piață va dicta prețul final.

Dacă piața s-ar liberaliza, cum reglementarea nu mai este în vigoare, va fi o presiune pe cei cinci FUI obligați, care nu și vor mai recupera, prin reglementare, această componentă. Deci, fiind presați de alți furnizori concurenți, care nu au această problemă, este posibil să recupereze mai greu, în condiții de piață acești bani.

Apoi, din nou, dacă piața s-ar liberaliza, există pericolul unei creșteri a prețului final, pentru unii clienți, funcție de furnizor pentru unii clienți, dar asta va decide piața. Spunem asta pentru că, la liberalizatea completă, furnizorii nu vor mai primi nimic de la Hidro și Nuclear la prețurile mici (102 și 188 de lei), ci vor cumpăra toată cantitatea la prețul pieței, care, este adevărat, este în scădere, (puteți recurge la indicele ROPEX FM de mai sus pentru o idee) dar este imposibil ca cineva să cumpere energie pe contract forward la prețul de 102 lei-prețul Hidro. În final, pentru cei patru mari, dacă se va alege această situație care nu îi avantajează, prețul final de ofertă pentru casnici va fi sub presiunea atât a costului de achiziție din piața liberă, a costului de furnizare, cât și a cotei-părți de recuperat din componenta de ajustare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *