Ce s-ar întâmpla dacă piețele de gaz și electricitate s-ar liberaliza imediat

SAR a făcut un scenariu al efectelor liberalizării imediate a pieţelor de gaz şi electricitate, bazate pe un sondaj printre experţii din sistem.

Preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici ar creşte cu 25%, pentru întreprinderile mici ar scădea cu 35%, iar pentru marii consumatori ar rămâne în general neschimbate, cu excepţia celor plătite acum de “două companii mari din industria oţelului şi aluminiului, care ar vedea o creştere a preţurilor de aproximativ 80% faţă de ceea ce primesc acum”. Concluzia aparţine Societăţii Academice din România (SAR), unul dintre cele mai active think-tankuri din România şi este rezultatul chestionării mai multor jucători importanţi din sectorul energetic.

Cele două companii la care SAR face referire, dar nu le nominalizează sunt Alro şi Arcelor Mittal, care primesc acum energie electrică de la Hidroelectrica.

Pe partea de ofertă, SAR apreciază că proiecte care ar genera o producţie de până la 50 TWh ar putea deveni profitabile, până în 2020, fără a se sprijini excesiv energiile regenerabile: 13TWh în ferme eoliene, 30-32 TWh în termocentrale pe cărbune şi gaz, 2TWh în hidro. “Fără liberalizare şi în condiţiile actuale, nu s-ar investi mai nimic cu excepţia energiei eoliene, care ar beneficia de sprijin excesiv şi ar cauza probleme semnificative în funcţionarea sistemului” spun cei de la SAR.

Pentru gaz, preţurile actuale sunt de 160 USD/1000 m3 de gaz din producţia internă şi 400 USD/1000 m3 preţul de import de la Gazprom. În cazul în care pieţele ar fi liberalizate, preţurile de import al gazelor vor scădea, eventual, cu 20% (în prezent, Gazprom stabileşte preţurile ştiind că guvernul român îşi adaptează preţul la gazul de producţie internă, pentru a menţine media la un nivel rezonabil, spun cei de la SAR). Producătorii interni ar creşte, probabil, preţurile cu aproximativ 30%. Aceasta înseamnă că preţurile gazului pe piaţa internă ar ajunge la 210 USD şi preţurile de import la 320 pentru început, în special pentru că furnizorii interni ar vrea totuşi să dea unele reduceri pentru marii consumatori. În timp, preţurile de pe piaţa internă şi de import ar converge, dar nu imediat.

Pe partea de ofertă, cei de la SAR spun că ar deveni viabilă exploatarea de resurse de gaze din Marea Neagră iar investiţiile în depozite ar deveni profitabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *