CE Oltenia începe să închidă definitiv din grupurile energetice pe cărbune

Complexul Energetic Oltenia începe să închidă definitiv din grupurile pe cărbune, parte a programului de decarbonare investigat de Comisia Europene. Pe de altă parte, compania speră că va convinge Comisia de viabilitatea planului de restructurare, în condițiile în care a încheiat mai multe contracte de livrare de energie pe termen lung.

Conducerea CE Oltenia a trimis deja notificări pentru închiderea unui grup pe cărbune la termocentrala Turceni și unul la termocentrala Ișalnița, a declarat azi Lăcrămioara Diaconu-Pințea, membru al directoratului CE Oltenia, la o conferință pe teme energetice organizată de News.ro.

“Începem să implementăm acest plan. Avem planul de măsuri pe care l-am notificat, completat cu câteva lucruri noi, care înseamnă aproape 20 de echipe de proiect, aflate deja la treabă. Și nu vorbesc doar despre proiectele de investiții – acolo avem două echipe de proiect pentru fiecare tehnologie, gaz și forovoltaic, și echipa de guvernanță a procesului de investiții.  În rest, sunte echipele de proiect pentru fiecare măsură. Fiecare măsură înseamnă proiectul de închidere de capacități, și deja am notificat Transelectrica pentru două închideri, Turceni 3 (grupul 3- n.red.) și Ișalnița 8 – astea înseamnă peste 600 MW până în iulie. Este oficial, toată lumea știe, și există niște efecte care pleacă de aici în direcția eficientizării și reducerii costurilor”, a spus oficialul CE Oltenia.

Potrivit planului de decarbonare, închiderea acestor două grupuri pe cărbune, unul de 330 MW de la Turceni și unul de 315 MW de la Ișalnița, urma să aibă loc în acest an. În total planul de decarbonare presupune închiderea a 1.605 MW instalați în grupurile pe cărbune. Ei ar urma să fie înlocuiți cu circa 1.300 MW în grupuri noi pe gaze și 700 MW în parcuri fotovoltaice

Contracte pe termen lung

Directorul CE Oltenia a mai spus că societatea a început să contracteze energia în avans până în anul 2025, aceasta fiind o dovadă arătată Comisiei Europene că planul de restructurare, aflat acum în investigația Comisiei, este viabil.

“Au vrut să vadă că în spatele acelei contribuții proprii (veniturile generate de CEO cu care să se susțină activitatea companiei – n.red.) există contracte. Aceste înseamnă vânzare de electricitate pe termen lung până în 2025. Noi, de la începutul anuliui, am început să vindem pe OPCOM pe termen lung și scurt, dar am început să implementăm și acel plan de acțiune, pe care l-am descris Comisiei încă din toamnă, care ne permite încheierea de contracte bilaterale pe termen lung, acele PPA de care vorbește toată lumea”, a spus Pințea.

“Avem semnate deja acorduri neangajante, vom ajunge și la semnarea de contracte ferme. E un proces pe care îl  parcurgem împreună cu piața, piața nu era pregătită pentru acest pas. Atunci când ne-am dus la potențialii clienți, furnizori sau clienți finali, tot spuneau că nu pot să încheie PPA-uri la momentul de față. Am agreat un plan de acțiune în această direcție. Acum putem demonstra Comisiei că, cu acele contracte pe termen lung pe OPCOM, pe care le vede toată lumea și sumele sunt semnificative, împreună cu acest round-map pe PPA, implementăm planul de restructurare”, a mai spus directorul CEO

Citește și:

Cărbunele nu se predă: Avalanșă de contracte încheiate de CE Oltenia, cu livrare de energie până în 2025. Cumpărător este, aproape exclusiv, un român

Nou ajutor de la stat

Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia, astfel încât compania să poată achiziţiona la timp certificatele de emisii aferente anului trecut, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Am dat în lucru, este la Ministerul Finanţelor şi va ajunge la Ministerul Justiţiei ordonanţa de urgenţă pentru deblocarea unui ajutor pentru cumpărarea certificatelor de CO2. Nu poate exista reformă şi restructurarea CE Oltenia fără aceste certificate de CO2 şi suntem încrezători că şi planul de restructurare va fi aprobat de Comisia Europeană”, a spus ministrul, la o conferință online organizată de agenția News.ro

Potrivit acestuia, din discuţiile pe care le-a avut la Bruxelles, a rezultat că oficialii europeni au primit mai bine a doua variantă a planului.

CE Oltenia are termen până la sfârşitul lunii aprilie pentru a achiziţiona certificatele de emisii aferente producției de energie a anului 2020 fără penalităţi. Una dintre variantele vehiculate a fost acordarea a  circa 240 de milioane de euro, bani care ar urma să fie obținuți de companie sub forma unui împrumut de la Ministerul Finanțelor. Ulterior însă, potrivit draftului de act normativ consultat de Profit.ro, am aflat că nu ar fi vorba despre un împrumut, ci de un grant. Adică exact mecanismul stabilit prin planul de restructurare – ajutor de stat pentru plata certificatelor până în 2025, dar în condițiile în care planul de restructurare nu a fost încă aprobat de Comisie.

Citește și:

Directorul CE Oltenia cere o dată la care România să renunțe la cărbune, dar stabilită prin lege

CE Oltenia are în acest moment 4 termocentrale pe cărbune (lignit), cu 12 grupuri energetice, o capacitate instalată de 3.570 MW, o producţie estimată de 10 TWh în 2021 şi furnizează energie termică pentru municipiul Craiova

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *